GPS-ul vorbeste singur. Nici nu-l mai ascult. Masina parca e fermecata. Sunt pentru prima data pe aceste meleaguri, dar parca recunosc fara cusur peisajele. Franturi ale memoriei ma incearca si-mi dau aripi.

Eroii

Sunt in orasul Mons din Belgia. Continui sa scotocesc dupa comorile romanilor, ascunse si pe aceste plaiuri.

Caut un cimitir. Intuirea vie m-a ajutat si il gasesc fara sovaiala.

In cimitirul cu pricina sunt inhumati 8 soldati romani. Conform Oficiului National pentru Cultul Eroilor, au ajuns aici in prizonierat, in 1917, direct de pe frontul din Transilvania.

8 suflete care si-au dat duhul departe de tara, uitati de tara si nestiuti de familie.

Ospitalitatea belgiana s-a rasfrans si asupra lor, locurile de veci fiind bine ingrijite. Bucuria este imediat inlocuita de o tristete stramba. Preocuparea belgienilor pentru eroii straini e mai adanca decat cea pe care multi romani o au pentru eroii proprii.
Cine stie ce destine ar fi avand acesti romani? Ce aventuri i-au incercat in cei 2 mii de km? Din ce zone ale tarii or fi fiind?
Recunoaste cineva aceste nume? Nicolae Toma, Apreutesei Tudor, Leulescu Ion, Zamfir Iordache, Ambrozanu Comstantin, Paslaru Stefan, Mandache Ion, Radu Dumitru? Poate le putem reconstitui destinele.

Tintirimul

Intotdeauna mi-au placut cimitirele eroilor. Mereu am privit dincolo de tragediile razboiului, ale lor si ale familiilor lor. In ochii mei, adevarul politic se ofileste in fata acestor morminte.

Lumanarea pe care am aprins-o a inceput sa bea cu nesat aerul din jur. Vantul a contenit. Ascultam linistea si ma gandeam la cele 8 cruci. La cei 8 de-ai mei.

La cum s-au nevoit si s-au prapadit ei pentru mine.

Tweet This Post  Facebook

Oameni buni,

Astia vor sa ne tampeasca de tot! Lasati telecomenzile!

Traiti! Iubiti! Cititi! Calatoriti!

Sunt atatea lucruri de vazut in tara asta!

Sunt atatea de facut…

Trebuie sa ne impotrivim!

Asta daca nu vrem sa ne atrofiem intr-o mlastina inghetata si adanca.

Tweet This Post  Facebook

Acum un an publicam primul articol.
Ce-a urmat…?

108 postari, 9.915 vizitatori unici si multa aventura.

Voi ati ales. Voi ati citit. Voi ati creat.
Fara voi, acest proiect nu ar fi existat. Fara voi, povestea nu ar fi mers mai departe.

Google Analytics a ales pentru mine topul postarilor. Mie imi era imposibil. Toate imi sunt dragi. Toate imi spun ceva.
Toate duc undeva.

Iata chintesenta unui an:

10. Potemkin, Universitatea si o strabunica

9. Pe urmele lui Sadoveanu

8. Blockbau

7. Oleaca de birdwatching

6. Un alt fel de business lounge

5. Tocana a la Faraoane

4. Fotografia si ogorul

3. Si premiul

2. Experienta Raraului

1. Eroul tainic

A fost un an bun. Sper ca peste inca 12 luni sa ne mandrim cu o comunitate si mai numeroasa. Impreuna. Oameni de calitate, cu un singur scop.

Descoperirea comorilor ascunse.

Tweet This Post  Facebook

Pentru cei ce raman in Iasi sambata seara/noaptea, 01/02 august, ii invit la un regal cultural pe strada Lapusneanu.

Vom vizita Muzeul Unirii, vom admira fotografii ale Iasiului de odinioara si vom asculta recitalul de poezie a lui George Matrici. Epigramele lui Pastorel Teodoreanu vor rasuna in vechea urbe. Colectionarii ne vor imbia cu vetuste exponate. Actorii imbracati in haine de epoca vor evoca vremurile de odinioara. “Bataia cu flori” din perioada interbelica va fi reinviata si noi vom fi partasi traditiei. Recitalurile de vioara si proiectiile de fotografie ne vor umple seara de cultura si savoare.

Ne intalnim in fata Hotelului Traian la ora 18:30 fix. Va rog probaluiti-va prezenta pe mircea@giosan.ro

Va astept cu drag!

Tweet This Post  Facebook

Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…

Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.

Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele “Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).

Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o “scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.

Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste “Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.

Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea “Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.

Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman “lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:

“Draga mea Liora”…

Tweet This Post  Facebook

Vroiam sa vizitez o veche prietena. Nu ne vazusem de mult. Imi era dor de compania ei. M-a primit ca de obicei cu bratele deschise.

Marea.

Nu am ales o statiune, ci un loc retras si plin de farmec. Un loc pe care-l frecventez de cativa ani. Este vorba de rezervatia Grindu Chituc (multumesc Liviu si Manuela). Cu toate ca este un loc protejat, am ales sa campam aici, stiindu-ne iubitori ai naturii. Nu am deranjat deloc ecosistemul si ne-am integrat complet in “lumea celor care nu cuvanta”.

In plus, ai ocazia sa practici scufundarile. Fauna este bogata: pisici de mare, crabi, meduze.  In departare am vazut delfini.

Sunt de parere ca Marea trebuie cunoscuta in locuri ca acestea, unde viziunea nu-ti este alterata de “progresele” societatii. Si unde nu poti fi decat tu cu Ea.

Multumesc Irina, Adrian,  Radu, Ovidiu, Florin si Viorica. Au fost zile frumoase.

Tweet This Post  Facebook

Primele atestari ale consumului de bere in Moldova le avem inca de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Astfel, in 1402 se producea bere in “povernele” si “sladnitele” de pe langa manastitile moldovene.

Primele consemnari ale unei fabrici de bere in Iasi ne parvin din 1653. Paul de Alep, arhidiacon de Damasc, l-a insotit pe tatal sau, patriarhul Antiohiei Macarie III, intr-o calatorie prin Tarile Romane si Rusia. Cu aceasta ocazie a mentionat consumul de bere produsa local.

Urmatoarea atestare ne parvine din anul 1786, cand domnitorul Ioan Mavrocordat intarea prin hrisov neamtului Herlet Gerach (doctor la Spitalul “Sf. Spiridon”) privilegiul de a infiinta o fabrica de bere, sub dealul Muntenimii de Sus, “de la vale de cismeaua lui Pacurar”.

Timp de jumatate de secol proprietari au devenit pe rand Tudora Mihailovna, Ignat Sultz, Natan Steiner.

La inventarul facut in 1832, putem observa ca fabrica dispunea de mai multe corpuri, printre care: “cel pentru fiert berea”, “cel pentru uscar urluiala”, “cel pentru tinut berea gata”, un corp pentru argati si un grajd pentru 17 cai (necesari invartirii morii si transportului berii). Pe langa acestea mai exista o pivnita si o berarie.

Cladirea actuala a fabricii dateaza din 1845. In acel an, tot un neamt, Johan Zweck, noul proprietar al fabricii, solicita aprobarea autoritatilor locale pentru deschiderea unei fabrici de bere care sa produca “beri di ace di rind si alta di o deosebita cualita, precum ace din staturile Germaniei, vestita bere di Bavarie”.

In 1892, odata cu achizitionarea fabricii de catre Nicu Nanu, fabrica isi schimba denumirea in “Zimbru”. Tot in acest an, se maresc beciurile, se achizitioneaza utilaje noi, direct din Bavaria. In 1896 fabrica este alimentata electric inaintea orasului, printr-o uzina proprie.

In 1918 devin proprietari Mihai Catap si Avram Beniaminovici, care modernizeaza puternic uzina. Astfel, in urmatorii ani ei aduc aici un elevator marca Pater Noster, o zdrobitoare produsa de Nowack et Fritz din Praga, 3 fierbatoare cu capacitatea de 80hl de la firma Rinckhofen, 22 decantoare a 17 hl fiecare si 14 butoaie din lemn de stejar a 176-456 litri.

Deasemenea, se fac noi angajari, numarul persoanelor ajungand la 40. Maistrul berar era Rudolf Giller, adus direct din Germania, de la uzinele Malmadier din Köln.

La 11 iunie 1848 intervine nationalizarea, iar noul director este Ion Lubas.

In 1974 s-a construit noua fabrica de bere Zimbru, vechea cladire devenind “Sectia a II-a”. Cu timpul si-a pierdut din importanta, ajungand dupa revolutie o ruina. In 2003 s-a sistat total productia de bere.

In ziua de azi nu a mai ramas nimic din acest crampei de existenta. Doar cateva ziduri goale si cateva pivnite intortocheate si reci. Cu investirii modeste, aici s-ar putea infiinta un muzeu al Iasiului. Unul care sa acopere o perioada de 600 de ani de istorie.

O istorie zmuciumata dar in acelasi timp pasionanta.

Tweet This Post  Facebook