Acum ceva timp m-am apucat de scrierea monografiei Satului Meu. O stradanie nascocitoare de energii nebanuite. Ragazul meu e insa marginit si oricat mi-as dori sa fac totul singur, am ajuns la concluzia ca mi-e imposibil.
De aceea m-am gandit sa dau oportunitatea unui voluntar de a se implica in realizarea unui proiect pe care eu il vad maret.

Daca esti voluntar, poate te intereseaza, daca nu, poate stii vreun voluntar interesat.
Si ca sa trec la subiect, cerinte si beneficii:
Cerinte:

Sa locuiesti in Bucovina
Sa ai timp si sa vrei sa-l cheltui intr-un mod aparte
Sa te pasioneaza istoria
Sa iti placa sa studiezi arhive

Beneficii:
Vei avea sansa de a participa la un proiect deosebit
Vei deveni vizibil in lumea stiintifica
Vei avea sansa de a studia Arhivele Nationale
Vei aparea ca si colaborator pe coperta cartii

Daca esti interesat, te rog trimite un mail la mircea@giosan.ro

Daca vrei sa scrii istorie, alatura-te unei echipe de entuziasti! Noi iti dam condeiul…

Tweet This Post  Facebook

Imi face o deosebita placere sa va anunt ca de astazi inainte, comorile ascunse pot fi descoperite si in limba engleza.

Accesand www.giosan.eu veti intra in Lumea Mea. O lume plina de locuri deosebite si momente de neuitat. Veti descoperi o fata a Romaniei pe care nu o stiati.

In plus, va puteti abona la articolele giosanesti in limba engleza aici. Ca si in varianta in limba romana, veti primi un e-mail de fiecare data cand voi scrie un articol.

Ne vedem in Lumea Mea!

.

It gives me great pleasure to let you know that, from now on, the hidden treasures of Romania can be discovered in English.

By accessing www.giosan.eu you will enter My World. A world full of unforgettable places and precious moments. You will discover a part of Romania that you have never been aware of. Also, you can admire traditions and customs that will give you a better understanding of the Romanian culture.

In addition, you can subscribe to my site here: You will receive an email every time I write a post.

See you in My World!

Tweet This Post  Facebook

Stiai ca doina romaneasca face parte din Patromoniul Mondial al UNESCO? Dintre genurile muzicale ale lumii, numai Tango-ul argentinian se mai bucura de o asemenea onoare. Deasemenea, “Dansul Calusului” este si el protejat de aceeasi institutie.

Un cantec oarecare

Doina s-a nascut, ca si poporul roman, pe bata ciobaneasca. Este refugiul in care isi cauta adapost romanul in imprejurari emotionante. Cantecul il ajuta sa treaca mai repede peste moment si il tragea la liman. Dar doina nu este inlantuita numai cu momentele dureroase. Si cand isi canta persoana iubita, satul din vale sau peisajele ce le cuprindea in ochi, romanul izvodea un cantec si pentru imprejurarea cu pricina.

Doina este rodul stradaniei a multe generatii de romani, munciti de sentimente omenesti: dor, instrainare, regret sau iubire. Ca mai toate produsele populare, doina a fost slefuita timp de multe generatii, atingand perfectiunea in toate fatetele ei. Din pacate in lumea de azi imaginea lor este una depasita si penibila.

Ramane istoria

Aruncam in latrina istoriei produse la care au muncit strabunicii nostri. Produse pe care altii ni le pun in rama, si ni le ofera pe tava. In loc sa acceptam cadoul, cu ajutorul caruia ne putem promova tara macar cu o secunda mai bine, noi facem altceva.

Il punem cu tot cu rama in fata WC-ului.

.

.

Tweet This Post  Facebook

Anul acesta am ocazia sa activez mai mult pe la Bruxelles. Bine-nteles ca n-am rezistat tentatiei de a cauta si aici comori ascunse ale romanimii. Succesul a venit repede.

Am gasit in sfarsit un album de Brassai.

Noroc de Taschen.

Fotograful si Lumina

Cine e Brassai? Singurul fotograf din topul mondial care are ceva legaturi cu Romania.

Nascut  in Brasov in 1899, numele sau adevarat era Gyula Halasz. La numai 3 ani se muta impreuna cu parintii la Paris, tatal sau fiind numit profesor la Sorbona. In anii ‘20 ia contact cu lumea culturala din cartierul artistic al Orasului Luminii, Montparnasse. La inceput jurnalist, descopera fotografia in anii crizei. Adopta treptat numele de scena “Brassai” (”Brasoveanul” in maghiara). In 1933 editeaza un album de fotografii care il va consacra: “Parisul, noaptea”. Devine fotograful de casa al protipendadei parisiene, realizand portrete memorabile pentru Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse, Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Henry Miller etc.

Opera sa este legata in proportie covarsitoare de Orasul Luminii, oras pe care nu-l va parasi pana la sfarsitul vietii. A ramas fotograful care a surprins cel mai bine viata de noapte de aici,

Comoara

Brassai este un produs al Romaniei, chiar daca viata si opera l-au tinut departe de tara. Ar trebui promovat ca una din valorile noastre. Este o comoara ascunsa ce ar trebui descoperita si desprafuita.

Ca multe alte comori ale romanimii.

Tweet This Post  Facebook

Drumul serpuieste neastamparat. In dreapta, ca un parinte grijuliu ne insoteste apa Moldovei. Dupa ce trecem de Cornu Luncii se deschide in dreapta o vale adancoasa, in afundul careia se grozaveste sub soarele piezis o asezare.

Capitala

Un sentiment ciudat te cuprinde cand o cuprinzi cu privirea. Doi ochi enormi te privesc, parca ar vrea sa-ti spuna ceva. Doua turle de biserici care bat din clopote. Simti vibratia lor in piept si parca vezi aerul cum trece prin tine.
Doua biserici care striga dintr-o fosta Capitala.

Suntem in Baia, prima cetate de Scaun a Tarii Moldovei. Aici si-a salasluit Dragos prima fortareata, inca dosadit dupa pierderea catelei Molda. Prima Capitala a Moldovei, mult inainte de Suceava sau Iasi. In 1339, conform unui hrisov  era “cel mai mare oras de la Est de Carpati”.

Urbea

Orasul a cunoscut inca din secolul al XIII-lea o dezvoltare spornica. Breslele nemtesti si polone erau deja aici, fapt de atesta propasirea zonei. Inclusiv numele de Baia vine din ungureste (bania = domnie). Pentru acestia Alexandru cel Bun invita misionarii dominicani si infiinta aici o Episcopie Catolica. In anul urmator, 1410,  construi Catedrala Catolica “Sf. Fecioara”. Catedrala era cea mai mare de acest fel din Moldova. Momentan este in ruine.

Sotia Domnitorului, Margareta, catolica din Polonia fiind, a adus o contributie nestramutata la propasirea Catolicismului la Est de Carpati.

Mai tarziu, in 1467, Matias Corvin, Principele roman al Ungariei, in incercarea lui de a cuceri Moldova, isi stabili nu intamplator aici cartierul general. Stefan cel mare insa anticipa miscarea si pe timp de noapte sacrifica orasul pe altarul victoriei. Izbanda a fost atat de legendara incat potoli pentru totdeauna ambitiile Ungariei.

In cinstea victoriei, Stefan cel Sfant ridica Biserica Alba cu hramul biruintei: “Sf. Gheorghe”. Numele si-l primeste din insasi constructia ei, din piatra nefasonata si nepictata pe dinauntru.

Mai tarziu in vreme, cand orasul era inca in floare, Petru Rares, apreciind legendele trecutului, construietse aici o a treia biserica, cu hramul “Adormirea maicii Domnului”.

Un trecut

Monumentala, fara turla (ca toate bisericile originale moldovenesti) aceasta ultima ctitorie incearca sa ne aduca aminte de trecutul maret dar uitat al asezarii. Un trecut plin de fiori dar care ar trebui acoperit de flori. Un trecut cu regi, domitori si episcopi.

La picioarele noastre.

Tweet This Post  Facebook

Multi oameni de seama se pot distinge din negura Moldovei. Multi din ei stiuti, si mai multi necunoscuti. Figuri despre care stim mai mult sau mai putin, dar care merita cu siguranta sa fie scosi la lumina.

Una din cele mai uimitoare si anonime personalitati ale Moldovei a fost si Nicolae Milescu.

Nascut la Milesti, un sat disparut din tinutul Vasluiului, in 1636, dintr-un tata grec si o mama moldoveanca, a studiat la Colegiul Patriarhal din Constantinopol, cea mai stralucita scoala a Estului. Isi manifesta spiritul poliglot de timpuriu, invatand greaca, latina, turca si slavona. In paralel descopera tainele politicii, religiei si astronomiei.
Intors in Moldova, este imediat numit Cancelar al Domnitorului Gheorghe Stefan. In 1660, odata cu venirea la Domnie a lui Grigore Ghica este numit Spatar, functie pe care o detine pana in 1664.

Omul de cultura

Inca din tinerete este atras de stiintele teologiei. Traduce neobosit numeroase lucrari folositoare preotilor, precum “Mantuirea pacatosilor” a teologului grec Agapie Landos, sau “Cartea cu multe intrebari foarte de folos pentru multe treburi ale credintei noastre” a Sfantului Atanasie cel Mare al Alexandriei.
Deasemenea, ofera prima explicatie etimologica a cuvantului “Dumnezeu”: „se zice pre limba greceasca teos, iara pre limba latinească deus, iara rumaneste se chiama Dumnezeu, care nume este luat de la latinie, in ce chip si mai jumatate de limba rumanească a luat de la Latini”.

In 1663 scrie un scurt tratat dogmatic: “Parerea Bisericii rasaritene ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului si despre alte controverse”. Lucrarea este tiparita la Paris, fiind a doua opera moldoveneasca publicata in Occident, dupa “Marturisirea” lui Petru Movila.

Totul culmineaza cu publicarea in 1664 a traducerii din greaca a Vechiului Testament, prima de acest fel in limba romana.

Spatarul

Dupa o ascensiune fulminanta in elita boiereasca a vremii, de la gramatic si cancelar, ajunge in 1658 Mare Spatar (comandant al Armatei).
Functia fiind foarte ravnita in acea vreme, Milescu intra fara voia lui in furtuna politica de la Curtea Domneasca. I se insceneaza un complot, de pe urma caruia este pedepsit cu taierea nasului.

Este renegat si alungat din Moldova, pribegind in urmatorii ani prin Europa. Il gasim la Stockholm in 1666, la Paris in 1667 si la
Istambul in 1669.

Aventura Chineza

In 1671, cu ajutorul recomandarii primite de la Dositei, Patriarhul Ierusalimului, ajunge la Moscova si este imediat angajat la “Departamentul Solilor” din Ministerul de Externe, ca interpret pentru limbile greaca, latina si romana. In timp, datorita calitatilor sale intra in gratiile Tarului Alexei Mihailovici, devenind interpretul personal al acestuia.

Este considerat ca fiind omul cel mai potrivit pentru unul din cele mai indraznete obiective ale Rusiei: deschiderea unei reprezentante diplomatice in China. Misiunea lui este de a spiona acest imperiu, aflat in apogeul dezvoltarii in acea vreme.

Astfel, timp de doi ani, intre 1675 si 1777, Milescu aduna informatii despre cultura si civilizatia chineza, despre modul de organizare al armatei si aparatului administrativ, pe care le aduna in lucrarea “De la Tobolsk până în China”.
Mult timp, chiar si dupa moartea lui, lucrarea a circulat in manuscrise si traduceri olografe, fiind cunoscuta ca cel mai avizat document istoric, cultural, militar si social despre China acelei vremi. Lucrarea este publicata oficial doua secole mai tarziu, in 1882, la St. Petersburg, sub titlul “Jurnalul de calatorie de la fortul Nercinsk pana la Pekin” Deasemenea, harta intocmita de el este socotita cea mai exacta cartografiere a tarii din secolul al XVII-lea.

Moldoveanul

Intors in Rusia, devine profesorul privat al viitorului Tar Petru cel Mare.
Publica studii istorice de rasunet, cele mai importante fiind “Genealogia Tarilor Rusi” (1678) si “Cartea despre tatari” (1679).

Chiar daca ramane pana la moarte in slujba tarilor Rusiei, nu uita locurile de bastina. De exemplu, in 1679 il ajuta pe Mitropolitul Dosoftei sa achizitioneze din Rusia o tiparnita moderna. Cu ajutorul acesteia sunt tiparite scrierile bisericesti care vor ajuta limba romana sa devina limba oficiala a tuturor slujbelor religioase. Deasemenea, mijloceste relatiile diplomatice cu Tarii Rusiei, in favoarea Moldovei.

Cu toate acestea, nu se mai intoarce niciodata in Moldova. Moare in Rusia si este ingropat la Moscova, in preajma Cetatii Kremlinului.

Avand un destin fabulos dar si o opera de exceptie, Nicolae Milescu Spataru poate fi considerat una din cele mai luminoase figuri ale Moldovei.

Tweet This Post  Facebook

“Eram in redactia “Insemnarilor Literare”. Eu, profesorul Ibraileanu, George Toparceanu, Demostene Botez si alti cativa. Discutam cu foc de ale noastre, invaluiti in fum de pipa.

Au latrat deodata cainii, a trecut o coscogeamite umbra prin dreptul ferestrei si s-a deschis usa de din fata. Au rasunat pasi grei prin antret, au scartait podelele ca la mutat, cand trec dulapurile mostenite de la bunici, - si a aparut in prag, umplandu-l, un om cu trup strasnic si cu fata rotunda, spana si bine rumenita. Si-a scos palaria de pasla neagra si “ne-a poftit la toti buna-ziua“…

Apoi s-a asezat pe un scaun, si-a potrivit parul, si-a dres glasul, vecin cu leii, si-a inceput sa taca. A tacut, si iar a tacut si a tacut mult si bine, cum de cand lumea stiu a face dealurile si ogoarele, fara sa le intrebe nimeni unde si-au lasat gura.

- Ce mai faci, Sadoveanu? l-a incercat profesorul Ibraileanu.

A pregetat oleaca. Apoi a grait convins, cadelnitand din cap:
- Bine.
- Coane Mihai, ce se mai aude pe-acasa? l-a iscodit Toparceanu, privindu-l ascutit, cam dintr-un ochi.

Iar pauza meditativa. Si din nou, solemn:
- Bine.
- Da, via cum iti mai merge, Coane Mihai? a incercat si Demostene sa-l urneasca inspre vorba.

S-a gandit la vie, s-apoi iarasi a raspuns, venind de-acolo:
- Bine.

Statea acolo, “marele nostru Sadoveanu” intre oameni sclipitori de vii, cu buzele cetluite, cu mainile ancorate pe genunchi, cu fata rotunda si placida ca o luna rurala pe culmea dealului, - tacut, pasiv, indiferent ca cele neinsufletite, zavorand in el.

- Frumoasa zi, Coane Mihai! a mai exclamat nu stiu cine.
- …Da. - a consimtit sa raspunda, dupa un rastimp, dar din varful buzelor, cum ai lepada un scrum netrebnic.

Si iar a tacut falnic.

Statea intre noi, - dar acolo…dincolo adica, intr-ale cine stie care ale cui, ca polul nord intre ghetari, raspandind tacere si inghet.

L-am uitat acolo, pe scaunul lui, ascultandu-i pe ceilalti care si-au reluat firul vorbei. A trecut mult timp astfel. Lumina si-a schimbat straiele la fereastra, imbracandu-le pe cele fumuriu vinete.

Tarziu, prin fumul indesit, glasul profesorului Ibraileanu s-a indreptat familiar dar si c-un fel de sfiala:

- Sadoveanu, ne-ai adus ceva?

Fara sa-i faca cinstea raspunsului vorbit, Sadoveanu si-a tras scaunul mai langa fereastra, a scos niste fituici dintr-un adanc de buzunar, si-a sunat glasul, intr-o maraiala de urs care adulmeca pasul descult al zmeurei si s-a pornit la spus.

Si dintr-o data s-a umplut odaia fumului de miros de frunza noua. Canta cucul in transparentele luminii, inverzeau padurile, sclipind de glasuri. Se aflau caprioarele cu parfum de toporasi in nara umeda. Sunau apele, fraged, lin paleau talangile, - si toate erau cu roua, cu mirare si cu Dumnezeu in rai de lume noua.

Niciodata n-am simtit mai aproape de inima obrazul si suflarea eternei primaveri, decat in acel ceas de ingenunchere deplina a trufiei tineresti, ascultand glasul care-mi suna nu in ureche, ci parca-m amintire, ca fluierul marelui Pan.

- Ei, ce spui, domnule Teodoreanu?
Mut, am ridicat din umeri, nevolnic.

Profesorul Ibraileanu, zambea cu fum si suflet:

- Ne acopere pe toti…“

Fragmente din “Amintiri despre Sadoveanu” de Ionel Teodoreanu.

Mihail Sadoveanu

Acesta este Sadoveanul meu…

Tweet This Post  Facebook