Anul acesta am ocazia sa activez mai mult pe la Bruxelles. Bine-nteles ca n-am rezistat tentatiei de a cauta si aici comori ascunse ale romanimii. Succesul a venit repede.

Am gasit in sfarsit un album de Brassai.

Noroc de Taschen.

Fotograful si Lumina

Cine e Brassai? Singurul fotograf din topul mondial care are ceva legaturi cu Romania.

Nascut  in Brasov in 1899, numele sau adevarat era Gyula Halasz. La numai 3 ani se muta impreuna cu parintii la Paris, tatal sau fiind numit profesor la Sorbona. In anii ‘20 ia contact cu lumea culturala din cartierul artistic al Orasului Luminii, Montparnasse. La inceput jurnalist, descopera fotografia in anii crizei. Adopta treptat numele de scena “Brassai” (”Brasoveanul” in maghiara). In 1933 editeaza un album de fotografii care il va consacra: “Parisul, noaptea”. Devine fotograful de casa al protipendadei parisiene, realizand portrete memorabile pentru Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse, Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Henry Miller etc.

Opera sa este legata in proportie covarsitoare de Orasul Luminii, oras pe care nu-l va parasi pana la sfarsitul vietii. A ramas fotograful care a surprins cel mai bine viata de noapte de aici,

Comoara

Brassai este un produs al Romaniei, chiar daca viata si opera l-au tinut departe de tara. Ar trebui promovat ca una din valorile noastre. Este o comoara ascunsa ce ar trebui descoperita si desprafuita.

Ca multe alte comori ale romanimii.

Tweet This Post  Facebook

Invelit in mantia sa, statea in fata unor dugheni de lemn si visa cu ochii deschisi. Un teatru se ridica aievea. Rochii de seara elegante si jobene scanteietoarei se perindau prin fata-i.
Primarul iesean Scarlat Pastia statea in Piata Unirii de astazi in anul 1878 si visa la un teatru modern, care sa adaposteasca piesele romantice ale vremii.

“Otelul” Traian

Multumit de calitatea podului de peste Prut de la Ungheni, terminat in 1876, Scarlat Pastia apeleaza la acelasi arhitect si constructor: Gustave Eiffel, creatorul turnului cu acelasi nume din Paris. Lucrarile incep in 1879 si se termina in 1883.

Constructia, revolutionara pentru timpul ei era bazata pe o structura metalica, avand coloane de fonta si platforme metalice. Vremurile fiind grele insa iar galbenii masurati si imprumutati de la Creditul Urban, cladirea este transformata in hotel, daruitor de profituri mai indestulatoare. Astfel a luat fiinta Grand Otel Traian.

Visul lui Pastia nu moare insa definitiv. In 1896 au loc aici primele reprezentatii cinematografice din Iasi: din program: “Dragonii din escorta tarului” si “Furtuna pe mare”. In cateva luni se va inaugura Teatrul National de astazi, pe temeliile vechii primarii. In plus, inca din 1884, I.L. Caragiale citeste in “otel” “O noapte furtunoasa” cu prilejul centenarului rascoalei lui Horia. Cultura vremii era apreciata de traitorii bremii, toti infometati de o noua Romanie.

Hala de Peste

Dar inainte de aceste momente, in 1873, pe vremea primarului Nicolae Gane, arhitectul Gusteve Eiffel si-a demonstrat inca o data maestria in Hala de Zid si Fier (ulterior Hala de Peste). Construita pe locul fostei piete Sfanta Vineri si daramata in 1988 hala avea tot structura metalica si a fost una din cele mai mari piete din Iasi.

Era situata pe aproximativ locul Halei Centrale de astazi, langa fosta Biserica Sfanta Vineri. Urme ale structurii gandite de Eiffel pot si observate si azi.

Iluminismul francez a gasit prin Eiffel un teren fertil in Iasi. Un teren prolific si intesat de comori ascunse precum cele de mai sus. Bogatii ascuse sub o patura groasa.

De nepasare.

Tweet This Post  Facebook

Sta ca un batran in poarta, sprijinindu-se in toiag si asteptand oaspetii care nu se mai arata. Nu poate sa inteleaga graba lumii din ziua de azi. Si-ar fi dorit ca cineva sa se opreasca si sa-l ascute povestind despre acest hotar.

Cum la 6 mai 1809, in satul Cornu Luncii s-a infiintat in aceasta ghereta al doilea oficiu vamal al Bucovinei. Primul a fost cel de la Bunesti.
Cum a pazit mai bine de 100 de ani pe romani de romani. Cum oamenii iesiti din ea intorceau din drum cu gesturi dsperate pe cei ce vroiau sa-si vanda marfa. Cum cei suspecti erau cercuiti si trimisi in Zarca, la Suceava.
Sau cand imparatul Franz Josef, mare duce al Bucovinei, viziteaza aceste locuri, uitandu-se cu pofta peste dealuri si intreband: “Cine ne-a oprit aici?”. Raspunsul a fost: “Niste pamanteni cu caciuli mari, cai iuti si buzdugane agere”

Dar s-a razbunat. In noiembrie 1918, trupele romane au trecut pe aici si au eliberat primul sat din dulcea Bucovina. Au impins catanele imparatesti pana dincolo de Tara Morosenilor.

La 28 noiembrie, fruntasii satului isi puneau talpicele la sanii si porneau spre Cernauti, unde puneau umarul la Unirea cu tara. Altii coborau slanina din pod si se pregateau de drum lung. Plecau la ungureni, in Alba Iulia, sa racneasca unirea cu Regatul.

Timpul a trecut. Casuta noastra a infruntat anii si se arata acum cu fruntea sus. Schiteaza gesturi duioase si ne pofteste pragul, spre Muzeu. Vrea sa ne povesteasa istoria ei.

Cu imparati, catane, armate…

Tweet This Post  Facebook

Tweet This Post  Facebook

Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui - Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

si latina

“Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 - prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.

Tweet This Post  Facebook

Diana a castigat premiul concursului giosanesc #2. Ea a recunoscut prima Biserica Sf. Haralambie.

Cunoscuta ca fiind singura biserica semi-circulara din Iasi, biserica a fost construita in 1805 de Gheorghe Leondari, tufecci-basa (un fel de ministru de interne in ziua de azi) si are o istorie interesanta. Se spune ca fratele lui Gheorghe, Haralamb Leondari, fost capitan de arnauti la curtea lui Constantin Ipsilanti, alcatuindu-si o banda de haiduci, jefuia toti negustorii care treceau prin codrii Sarariei, in drum spre sleahul Botosaniului. Cartierul general al hotului era undeva in preajma hanului lui Topor. Banditul Haralamb fiind foarte greu de prins, voda Ipsilanti a apelat la un siretlic, folosindu-l pe fratele acestuia, Gheorghe Leondari.

Acesta a indeplinit porunca domniei ucigandu-si fratele intr-un han din Bozieni, judetul Neamt. Varsand sange fratesc, Gheorghe “si-a depus mandatul”, renuntand la functie si primind de la domnitor o mosie in satul Muntenimea de Mijloc (cam pe unde este azi strada Lascar Catargiu, fosta Karl Max).

In amintirea fratelui sau, a construit biserica de azi, cu un naos circular, cuprins intre altarul foarte adanc si un pronaos in dreptunghi. Edificiul este ridicat in stil rusesc, constituind (alaturi de Biserica Sf. Spiridon) o infatisare total neasteptata in peisajul moldovenesc si prezentand o diferentiere totala fata de stilul autohton.

Acordarea premiului va avea loc in curand!

Tweet This Post  Facebook

A doua iesire giosaneasca a fost o intamplare fericita. Ca manager al unui proiect JCI, dorinta mea a fost sa organizez o sedinta giosaneasca in Cetatea Catalina. Din motive obiective doar cativa din membrii echipei au confirmat participarea, astfel incat am luat hotararea sa transform sedinta intr-o iesire giosaneasca.

Asa se face ca, impreuna cu Bogdan, Marius si Stasic am luat drumul Botosaniului intr-o duminica rece de primavara. Sufletele ne erau insa calde.

Prima oprire am avut-o la Rotonda din Letcani, singura biserica rotunda din tara. Edificiul a fost construit in stil neoclasic de boierul Constantin Bals in 1790.

Urmatoarea escala a fost la Biserica din satul Ion Neculce. Un sat infim asezat pe-o coama golasa, ca-n filmele lui Tarkovski. Peste deal ne uitam la Targu Frumos ca la un zmeu dintr-o alta lume. Biserica mica si in acelasi timp noua. Insa cu doua morminte vechi langa ea. Primul e al cronicarului Ion Neculce. Al doilea e al lui Stefan Apetrii Ciubotaru, tatal lui Ion Creanga. Mormintele a doi exponenti ai culturii moldovene stau acum alaturi: boierul si razesul.

Urmatorul popas l-am facut intr-o cu totul alta dimensiune: Muzeul Civilizatiei Cucuteni. Nimic nu poate fi mai hipnotizant decat sa vizitezi locuri in care stramosii tai locuiau acum mai bine de 4.000 de ani. Un periplu rece dar cu o putere nebanuita de a-ti incalzi sufletul.

De aici am luat drumul Zlodicai, pentru a vizita podul din secolul XIV si beciul cam tot din acele vremuri. Legenda spune ca pe aceste locuri fiinta demult un han, unde aceasta Zlodica era stapana. Podul este mic dar incarcat de istorie. Scurt dar prelungit in multe veacuri.

Tot un astfel de pod am vizitat si in Carjoaia, tot la fel de vechi.

Mergand mai departe, ne-a iesit in cale castelul Ceplenitei, cu ruinele sale romantice. Construit in 1838 de familia Cantacuzino - Pascanu pe locul unui vechi conac al familei Nestor Ureche (tatal lui Grigore Ureche). Unul din cele mai vechi palate din Moldova, mosia din Ceplenita ni se arata la inceputul secolului trecut ca un paradis impanat cu pasari exotice si legende.
Momentan ruinele sunt doar o amintire a vremurillor de mult apuse…

Cel din urma popas a fost cel din Cetatea Catalina, una din cele mai puternice cetati din Dacia Libera. O batrana martora a vremurilor trecute, Cetatea si-a atins varful existentei in secolele IV-II i. H. Situata pe al doilea varf al Podisului Moldovei - 420 m (dupa Dealul Mare de langa Harlau - 593 m altitudine), cetatea ofera o perspectiva de neegalat. Priveliste completata in acea zi de o gustare giosaneasca…

Tot aici am experimentat secretul D-lui Baianu, tatal lui Bogdan: vinul fiert direct in jar.

Ce poate fi mai reconfortant decat un moment de contemplare la sfarsitul unei zile pline…

Intorsi in Iasi am ramas cu amintirea dacilor, podurilor si conacelor vazute peste zi…

Tweet This Post  Facebook