Daunazi, in cadrul unei discutii interesante, o persoaa foarte importanta m-a intreat ce ne-ar trebui pentru a zamisli turismul romanesc. Dupa ce i-am impartasit parerea mea, mi-am permis o gluma, parafrazandu-l pe tovarasul Mihai Ralea.
Pentru inceput, ne-ar trebui cativa oameni de caracter si cateva mii de WC-uri.
Apoi nu ar trebui sa fie probleme, pentru ca pornim de la Zero.
Oameni buni,
Astia vor sa ne tampeasca de tot! Lasati telecomenzile!
Traiti! Iubiti! Cititi! Calatoriti!
Sunt atatea lucruri de vazut in tara asta!
Sunt atatea de facut…
Trebuie sa ne impotrivim!
Asta daca nu vrem sa ne atrofiem intr-o mlastina inghetata si adanca.
Stiai ca in imediata apropiere a Iasului, in comuna Valea Lupului, se afla o rezervatie de vipere?
Rezervatia se numeste “Valea lui David” si ocroteste o specie unica in lume, vipera de stepa moldava (Vipera ursini moldavica). Nefiind o specie mortala, este tolerata in preajma unei metropole.
Pe langa aceasta specie, aici mai sunt prezente o serie de alte raritati ale faunei Romaniei: sopârla de câmp (Lacerta agilis chersonensis) sau greierul împroscator (Dinarhus desipus). Deasemenea, acvafauna este reprezentata de alte doua specii rare: fâsa de câmp (Anthus campestris) sau maracinar negru (Saxicola torquata).
Una din multele comori ascunse la cativa pasi de Iasi!
Cateva bucati de hartie roasa de vreme. Fetze care imi par cunoscute. Costume populare pe care le admir in fiecare duminica la bisericile din Bucovina Mea.
Carti postale trimise acum un secol. Vesti mai bune sau mai rele.
Sentimente. Caligrafie ireprosabila. O limba romana arhaica.Costume populare pline de lumina. Sau lumina vine de la fetzele personajelor?
Intr-o Bucovina ocupata, oamenii din aceste carti postale sunt darzi si mandri. Li se oglindesc in ochi Obcinile si orizonturile largi. Intr-o provincie extrem de multiculturala, romanii au avut incapatanarea de a nu-si pierde valorile. Au luptat cu cea mai teribila arma de rezistenta: traditiile. Nu e un caz singular. Multe din provinciile Imperiului Autro-Ungar, colonizate cu populatii alogene si-au pastrat identitatea (Banat, Piemont. etc). Timpul a demostrat ca traditiile (cu toate formele ei in arhitectura, cultura, educatie, etc) reprezinta nucleul identitatii unei provincii/regiuni/tari.
Fara identitate, suntem condamnati sa urmam aceeasi carare eterna a negasirii de sine si a derizoriului.
Urmaresc blogul lui Bradut Florescu de cateva saptamani. Imi place stilul lui. Dar mai ales imi place curajul lui. Curajul de a-si trai viata.
In ziua de azi multi prefera sa “traiasca” intr-o cutie de sticla, cu electrozi la tample, care simuleaza totul. Si sa consume resurse enorme. Totul pentru cauze minore.
As vrea sa-l cunosc intr-o zi pe Bradut Florescu si sa-i mltumesc pentru ca reuseste sa-mi multiplice zilnic clipele de libertate.
Inainte de a-i citi randurile, aplicam si eu destul de des fara sa stiu filozofia lui, mai ales prin Biroul Giosanesc. O metoda simpla, ieftina si eficienta de a asculta linistea si de a te regasi intr-o lume in care deseori nu ne (re)cunoastem si in care traim pentru a consuma.
Bradut ridica la puterea infinit aceasta doctrina.
Sa invatam sa muncim ca sa traim, nu sa traim ca sa muncim.
Atat de simplu! Dar ce greu de aplicat!
Ca si anul trecut, de Craciun, Raraul ne-a chemat si de aceasta data in juru-i.
Cum traditia trebuia respectata iar placerea savurata, ne-am pornit in crucea noptii spre Pietrele Doamnei.
Ca de ultimele 8 Craciunuri din ultimii 8 ani.
Raraul urcat integral noaptea ofera senzatii nebanuite. Parca sute de ochi te privesc din smoala si-ti urmaresc fiecare miscare. Frica este ultimul lucru la care te gandesti. mai degraba te simti protejat. De parca toate simtirile padurii te admira si pun umarul la succesul tau.
Am ajuns odata cu Regele. Am recunoscut o alta fata a Raraului nostru. O fata luminata de un soare lenes, intrat parca in Sarbatori.
Nici nu ne-am coborat de pe muntele nostru si ne gandeam deja la urmatoarea intalnire. O intalnire peste an, cu multa lumina si speranta.
