Cateva bucati de hartie roasa de vreme. Fetze care imi par cunoscute. Costume populare pe care le admir in fiecare duminica la bisericile din Bucovina Mea.

Costume bucovinene in cartofilie

Carti postale trimise acum un secol. Vesti mai bune sau mai rele.
Sentimente. Caligrafie ireprosabila. O limba romana arhaica.Costume populare pline de lumina. Sau lumina vine de la fetzele personajelor?

Intr-o Bucovina ocupata, oamenii din aceste carti postale sunt darzi si mandri. Li se oglindesc in ochi Obcinile si orizonturile largi. Intr-o provincie extrem de multiculturala, romanii au avut incapatanarea de a nu-si pierde valorile. Au luptat cu cea mai teribila arma de rezistenta: traditiile. Nu e un caz singular. Multe din provinciile Imperiului Autro-Ungar, colonizate cu populatii alogene si-au pastrat identitatea (Banat, Piemont. etc). Timpul a demostrat ca traditiile (cu toate formele ei in arhitectura, cultura, educatie, etc) reprezinta nucleul identitatii unei provincii/regiuni/tari.

Fara identitate, suntem condamnati sa urmam aceeasi carare eterna a negasirii de sine si a derizoriului.

Tweet This Post  Facebook

Urmaresc blogul lui Bradut Florescu de cateva saptamani. Imi place stilul lui. Dar mai ales imi place curajul lui. Curajul de a-si trai viata.

In ziua de azi multi prefera sa “traiasca” intr-o cutie de sticla, cu electrozi la tample, care simuleaza totul. Si sa consume resurse enorme. Totul pentru cauze minore.

As vrea sa-l cunosc intr-o zi pe Bradut Florescu si sa-i mltumesc pentru ca reuseste sa-mi multiplice zilnic clipele de libertate.
Inainte de a-i citi randurile, aplicam si eu destul de des fara sa stiu filozofia lui, mai ales prin Biroul Giosanesc. O metoda simpla, ieftina si eficienta de a asculta linistea si de a te regasi intr-o lume in care deseori nu ne (re)cunoastem si in care traim pentru a consuma.

Bradut ridica la puterea infinit aceasta doctrina.

Sa invatam sa muncim ca sa traim, nu sa traim ca sa muncim.

Atat de simplu! Dar ce greu de aplicat!

Tweet This Post  Facebook

Ca si anul trecut, de Craciun, Raraul ne-a chemat si de aceasta data in juru-i.
Cum traditia trebuia respectata iar placerea savurata, ne-am pornit in crucea noptii spre Pietrele Doamnei.
Ca de ultimele 8 Craciunuri din ultimii 8 ani.

Bezna

Raraul urcat integral noaptea ofera senzatii nebanuite. Parca sute de ochi te privesc din smoala si-ti urmaresc fiecare miscare. Frica este ultimul lucru la care te gandesti. mai degraba te simti protejat. De parca toate simtirile padurii te admira si pun umarul la succesul tau.

Rasaritul

Am ajuns odata cu Regele. Am recunoscut o alta fata a Raraului nostru. O fata luminata de un soare lenes, intrat parca in Sarbatori.

Nici nu ne-am coborat de pe muntele nostru si ne gandeam deja la urmatoarea intalnire. O intalnire peste an, cu multa lumina si speranta.

Tweet This Post  Facebook

Va doresc pentru 2010 sa aveti parte de multe locuri giosanesti, monumente surpriza si iesiri speciale!

Va multumesc pentru ca mi-ati stat alaturi intr-un an deosebit.

Si nu uitati: cand simtiti ca toate vin impotriva voastra si nu vedeti scaparea, incercati biroul giosanesc.

Vi se va lua un val de pe ochi si veti vedea lumea intr-o alta perspectiva.

Mult mai luminoasa.

La Multi Ani!

Tweet This Post  Facebook

Acum un an publicam primul articol.
Ce-a urmat…?

108 postari, 9.915 vizitatori unici si multa aventura.

Voi ati ales. Voi ati citit. Voi ati creat.
Fara voi, acest proiect nu ar fi existat. Fara voi, povestea nu ar fi mers mai departe.

Google Analytics a ales pentru mine topul postarilor. Mie imi era imposibil. Toate imi sunt dragi. Toate imi spun ceva.
Toate duc undeva.

Iata chintesenta unui an:

10. Potemkin, Universitatea si o strabunica

9. Pe urmele lui Sadoveanu

8. Blockbau

7. Oleaca de birdwatching

6. Un alt fel de business lounge

5. Tocana a la Faraoane

4. Fotografia si ogorul

3. Si premiul

2. Experienta Raraului

1. Eroul tainic

A fost un an bun. Sper ca peste inca 12 luni sa ne mandrim cu o comunitate si mai numeroasa. Impreuna. Oameni de calitate, cu un singur scop.

Descoperirea comorilor ascunse.

Tweet This Post  Facebook

Simti ca ti se infunda creierul in vata?
Te-ai saturat de zgomot?
Nu mai poti asculta linistea?
Ai devenit un robotzel?
Ti-e dor de freamat?
Plutesti fara voia ta in smogul invizibil?
Ai vrea sa evadezi dar nu stii cum?

Incearca biroul giosanesc.

Efectul este garantat. Vei descoperi senzatii pe care le-ai uitat.
In timp il vei aprecia asa de mult incat nu va mai conta zapada, temperatura scazuta, etc.
Resursele sunt minime.

Nu mai amana. Opreste-te 5 minute intr-o padure, un parc sau o gradina botanica. Maine 10 minute s.a.m.d.
Incearca-l chiar azi si spune-ne si noua ce-ai simtit.

Daca vrei sa mergem impreuna, lasa un comentariu.

Tweet This Post  Facebook

Drumul serpuieste neastamparat. In dreapta, ca un parinte grijuliu ne insoteste apa Moldovei. Dupa ce trecem de Cornu Luncii se deschide in dreapta o vale adancoasa, in afundul careia se grozaveste sub soarele piezis o asezare.

Capitala

Un sentiment ciudat te cuprinde cand o cuprinzi cu privirea. Doi ochi enormi te privesc, parca ar vrea sa-ti spuna ceva. Doua turle de biserici care bat din clopote. Simti vibratia lor in piept si parca vezi aerul cum trece prin tine.
Doua biserici care striga dintr-o fosta Capitala.

Suntem in Baia, prima cetate de Scaun a Tarii Moldovei. Aici si-a salasluit Dragos prima fortareata, inca dosadit dupa pierderea catelei Molda. Prima Capitala a Moldovei, mult inainte de Suceava sau Iasi. In 1339, conform unui hrisov  era “cel mai mare oras de la Est de Carpati”.

Urbea

Orasul a cunoscut inca din secolul al XIII-lea o dezvoltare spornica. Breslele nemtesti si polone erau deja aici, fapt de atesta propasirea zonei. Inclusiv numele de Baia vine din ungureste (bania = domnie). Pentru acestia Alexandru cel Bun invita misionarii dominicani si infiinta aici o Episcopie Catolica. In anul urmator, 1410,  construi Catedrala Catolica “Sf. Fecioara”. Catedrala era cea mai mare de acest fel din Moldova. Momentan este in ruine.

Sotia Domnitorului, Margareta, catolica din Polonia fiind, a adus o contributie nestramutata la propasirea Catolicismului la Est de Carpati.

Mai tarziu, in 1467, Matias Corvin, Principele roman al Ungariei, in incercarea lui de a cuceri Moldova, isi stabili nu intamplator aici cartierul general. Stefan cel mare insa anticipa miscarea si pe timp de noapte sacrifica orasul pe altarul victoriei. Izbanda a fost atat de legendara incat potoli pentru totdeauna ambitiile Ungariei.

In cinstea victoriei, Stefan cel Sfant ridica Biserica Alba cu hramul biruintei: “Sf. Gheorghe”. Numele si-l primeste din insasi constructia ei, din piatra nefasonata si nepictata pe dinauntru.

Mai tarziu in vreme, cand orasul era inca in floare, Petru Rares, apreciind legendele trecutului, construietse aici o a treia biserica, cu hramul “Adormirea maicii Domnului”.

Un trecut

Monumentala, fara turla (ca toate bisericile originale moldovenesti) aceasta ultima ctitorie incearca sa ne aduca aminte de trecutul maret dar uitat al asezarii. Un trecut plin de fiori dar care ar trebui acoperit de flori. Un trecut cu regi, domitori si episcopi.

La picioarele noastre.

Tweet This Post  Facebook