Arhive etichetă: cotnari

Don Quijote de Chitcani

Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui – Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

si latina

„Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 – prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.

A doua iesire giosaneasca

A doua iesire giosaneasca a fost o intamplare fericita. Ca manager al unui proiect JCI, dorinta mea a fost sa organizez o sedinta giosaneasca in Cetatea Catalina. Din motive obiective doar cativa din membrii echipei au confirmat participarea, astfel incat am luat hotararea sa transform sedinta intr-o iesire giosaneasca.

Asa se face ca, impreuna cu Bogdan, Marius si Stasic am luat drumul Botosaniului intr-o duminica rece de primavara. Sufletele ne erau insa calde.

Prima oprire am avut-o la Rotonda din Letcani, singura biserica rotunda din tara. Edificiul a fost construit in stil neoclasic de boierul Constantin Bals in 1790.

Urmatoarea escala a fost la Biserica din satul Ion Neculce. Un sat infim asezat pe-o coama golasa, ca-n filmele lui Tarkovski. Peste deal ne uitam la Targu Frumos ca la un zmeu dintr-o alta lume. Biserica mica si in acelasi timp noua. Insa cu doua morminte vechi langa ea. Primul e al cronicarului Ion Neculce. Al doilea e al lui Stefan Apetrii Ciubotaru, tatal lui Ion Creanga. Mormintele a doi exponenti ai culturii moldovene stau acum alaturi: boierul si razesul.

Urmatorul popas l-am facut intr-o cu totul alta dimensiune: Muzeul Civilizatiei Cucuteni. Nimic nu poate fi mai hipnotizant decat sa vizitezi locuri in care stramosii tai locuiau acum mai bine de 4.000 de ani. Un periplu rece dar cu o putere nebanuita de a-ti incalzi sufletul.

De aici am luat drumul Zlodicai, pentru a vizita podul din secolul XIV si beciul cam tot din acele vremuri. Legenda spune ca pe aceste locuri fiinta demult un han, unde aceasta Zlodica era stapana. Podul este mic dar incarcat de istorie. Scurt dar prelungit in multe veacuri.

Tot un astfel de pod am vizitat si in Carjoaia, tot la fel de vechi.

Mergand mai departe, ne-a iesit in cale castelul Ceplenitei, cu ruinele sale romantice. Construit in 1838 de familia Cantacuzino – Pascanu pe locul unui vechi conac al familei Nestor Ureche (tatal lui Grigore Ureche). Unul din cele mai vechi palate din Moldova, mosia din Ceplenita ni se arata la inceputul secolului trecut ca un paradis impanat cu pasari exotice si legende.
Momentan ruinele sunt doar o amintire a vremurillor de mult apuse…

Cel din urma popas a fost cel din Cetatea Catalina, una din cele mai puternice cetati din Dacia Libera. O batrana martora a vremurilor trecute, Cetatea si-a atins varful existentei in secolele IV-II i. H. Situata pe al doilea varf al Podisului Moldovei – 420 m (dupa Dealul Mare de langa Harlau – 593 m altitudine), cetatea ofera o perspectiva de neegalat. Priveliste completata in acea zi de o gustare giosaneasca…

Tot aici am experimentat secretul D-lui Baianu, tatal lui Bogdan: vinul fiert direct in jar.

Ce poate fi mai reconfortant decat un moment de contemplare la sfarsitul unei zile pline…

Intorsi in Iasi am ramas cu amintirea dacilor, podurilor si conacelor vazute peste zi…