Arhive etichetă: ghid iasi

Ce pazeste Capcaunul

Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…

Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.

Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele „Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).

Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o „scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.

Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste „Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.

Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea „Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.

Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman „lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:

„Draga mea Liora”…

Niste sladnite

Primele atestari ale consumului de bere in Moldova le avem inca de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Astfel, in 1402 se producea bere in „povernele” si „sladnitele” de pe langa manastitile moldovene.

Primele consemnari ale unei fabrici de bere in Iasi ne parvin din 1653. Paul de Alep, arhidiacon de Damasc, l-a insotit pe tatal sau, patriarhul Antiohiei Macarie III, intr-o calatorie prin Tarile Romane si Rusia. Cu aceasta ocazie a mentionat consumul de bere produsa local.

Urmatoarea atestare ne parvine din anul 1786, cand domnitorul Ioan Mavrocordat intarea prin hrisov neamtului Herlet Gerach (doctor la Spitalul „Sf. Spiridon”) privilegiul de a infiinta o fabrica de bere, sub dealul Muntenimii de Sus, „de la vale de cismeaua lui Pacurar”.

Timp de jumatate de secol proprietari au devenit pe rand Tudora Mihailovna, Ignat Sultz, Natan Steiner.

La inventarul facut in 1832, putem observa ca fabrica dispunea de mai multe corpuri, printre care: „cel pentru fiert berea”, „cel pentru uscar urluiala”, „cel pentru tinut berea gata”, un corp pentru argati si un grajd pentru 17 cai (necesari invartirii morii si transportului berii). Pe langa acestea mai exista o pivnita si o berarie.

Cladirea actuala a fabricii dateaza din 1845. In acel an, tot un neamt, Johan Zweck, noul proprietar al fabricii, solicita aprobarea autoritatilor locale pentru deschiderea unei fabrici de bere care sa produca „beri di ace di rind si alta di o deosebita cualita, precum ace din staturile Germaniei, vestita bere di Bavarie”.

In 1892, odata cu achizitionarea fabricii de catre Nicu Nanu, fabrica isi schimba denumirea in „Zimbru”. Tot in acest an, se maresc beciurile, se achizitioneaza utilaje noi, direct din Bavaria. In 1896 fabrica este alimentata electric inaintea orasului, printr-o uzina proprie.

In 1918 devin proprietari Mihai Catap si Avram Beniaminovici, care modernizeaza puternic uzina. Astfel, in urmatorii ani ei aduc aici un elevator marca Pater Noster, o zdrobitoare produsa de Nowack et Fritz din Praga, 3 fierbatoare cu capacitatea de 80hl de la firma Rinckhofen, 22 decantoare a 17 hl fiecare si 14 butoaie din lemn de stejar a 176-456 litri.

Deasemenea, se fac noi angajari, numarul persoanelor ajungand la 40. Maistrul berar era Rudolf Giller, adus direct din Germania, de la uzinele Malmadier din Köln.

La 11 iunie 1848 intervine nationalizarea, iar noul director este Ion Lubas.

In 1974 s-a construit noua fabrica de bere Zimbru, vechea cladire devenind „Sectia a II-a”. Cu timpul si-a pierdut din importanta, ajungand dupa revolutie o ruina. In 2003 s-a sistat total productia de bere.

In ziua de azi nu a mai ramas nimic din acest crampei de existenta. Doar cateva ziduri goale si cateva pivnite intortocheate si reci. Cu investirii modeste, aici s-ar putea infiinta un muzeu al Iasiului. Unul care sa acopere o perioada de 600 de ani de istorie.

O istorie zmuciumata dar in acelasi timp pasionanta.

O istorie in date

Cateva evenimente care au marcat Iasiul:

1513 – orasul este incendiat de tatari

1564 – Alexandru Lapusneanu a mutat in Iasi capitala Moldovei

1757 – infiintarea Spitalului Sf. Spiridon

1765 – primele lucrari de aductiune a apei potabile, in timpul Domnitorului Grigore Ghica

1816 – prima reprezentatie de teatru in limba romana “Mirtil si Hloe”, jucata in casa hatmanului Constantin Ghica

1848 – reprezentatia primei operete romanesti, “Baba Harca” de Alexandru Flechtenmacher

1857 – infiintarea Bancii Nulandt, prima banca de credit ipotecar din Romania

1934 – este inaugurat sediul nou al Bibliotecii Centrale Universitare

1960 – se reconstruieste din beton Podu Ros. Se largeste in forma actuala in 1975

februarie 1987 – revolutia studentilor din Iasi, reprimata violent

Daca doresti sa afli mult mai multe despre Iasi, intr-un mod succint si placut, atunci ai ajuns unde trebuia. Tot ce trebuie sa faci este sa te abonezi la acest blog.  Vei primi pe e-mail o lucrare structurata continand povestea unui oras fermecator. 18 pagini de istorie pe paine.

Doar pentru tine.

Liturghierul de piatra

Ati trecut de nenumarate ori pe langa ea. De putine ori i-ati trecut pragul. Poate chiar deloc.

Cu toate acestea, este una din cele mai vechi cladiri din Iasi. In jurul ei este tesuta legenda unui personaj de poveste.

Mitropolitul Dosoftei a fost unul din cei mai mari carturari ai Tarii Moldovei. Prin operele sale, multe din ele primele in domeniu, a contribuit la dezvoltarea limbii romane moderne. Astfel, Dosoftei a fost primul poet de limba romana, primul traducator de carti laice si bisericesti si primul mitropolit care a introdus limba romana in slujbele religioase (pana atunci slujbele fiind oficiate in limba slavona).

S-a nascut in 1624 la Suceava, pe numele de mirean Dimitrie Barila. In 1649 s-a calugarit la Probota, in necropola familiei lui Petru Rares. Intre 1671-1686 a fost Mitropolit al Moldovei. In 1686, regele polon Ian Sobieski, retragandu-se invins din campania anti-otomana, l-a luat ostatec impreuna cu tezaurul tarii si cu moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Datorita climatului nefavorabil din Moldova, Dosoftei nu s-a mai reintors niciodata aici si a murit in 1693 la Jolkiew (azi in Ucraina) unde a fost si inmormantat.

Revenind la monumentul nostru, prima cladire mitropolitana a Iasiului a fost construita in 1677 de catre Domnitorul Antonie Ruset pe locul unui cimitir mai vechi. Cu toate ca izvoarele istorice nu confirma, specialistii sunt de parere ca edificiul a servit ca sediu al Mitropoliei Tarii Moldovei. Mai tarziu, dupa mutarea acesteia in vecinatatea Bisericii Trei Iararhi, „Casa cu arcade” a intrat intr-un declin. Incepand cu secolul 18, aici functioneaza o dugheana, la fel ca in toate casele cu iesire la Ulita Sfanta Vineri (astazi Anastasie Panu).

Momentan intre aceste ziduri puteti vedea prima tiparitura romaneasca: Liturghierul lui Macarie din 1508.

O lucrare care imi aminteste ce sacrificii s-au facut de-a lungul vremii ca eu sa va scriu aceste randuri in limba stramosilor mei.

Ionel si Zlataust

O straduta timida, serpuitoare. Coteste des, aproape ca i-e jena de mine. Parca ar vrea sa scape. O bisericuta cu o arhitectura ciudata, cu o turla parca neterminata, intr-o curte care arata boem chiar si la inceput de martie.

Este Biserica Zlataust, Biserica fostului Cimitir Central al Iasiului.

Edificiul este construit la marginea targului de alta data de catre Gheorghe Duca in numai 30 de zile, pe locul unei biserici de lemn, ridicate de Stefan Tomsa in 1563. Arhitectura este de inspiratie greceasca, deoarece domnitorul a facut cadou acest lacas de cult comunitatii grecesti, dupa ce in prealabil le-a confiscat acestora manastirea Hlincea.

In curtea (pe atunci mai mare) a bisericii se afla cimitirul principal al orasului. Aici se afla odata mahalaua Beilicului, numita dupa casa de gazduire a oaspetilor turci in trecere prin oras.

In 1968, cu ocazia lucrarilor de reparatii capitale, s-a descoperit printre altele si mormantul lui Vasile Barbu, cunoscut ca Barbu Lautaru. Acesta locuise cateva strazi mai departe. Avea sa treaca la cele vesnice in 1860 (nascut in 1780), dupa ce ajunse inca de la 30 de ani starostele lautarilor moldoveni. Prin creatia sa, a contribuit la crearea muzicii lautaresti autohtone, prin contopirea elementelor populare romanesti, cu romanta rusa si componente ale muzicii orientale.

Printre episoadele care l-au facut celebru este si acel in care a repetat la scripca nota cu nota concertul de aproape doua ore sustinut de Franz Liszt in Castelul vistiernicului Alecu Bals (actuala Filarmonica din Iasi).

Aproape de biserica, o casa aproape stirba dar totusi fermecatoare. Fosta resedinta a familiei Teodoreanu. Aici au locuit bunicii lui Ionel Teodoreanu, Osvald si Sofia. Tot aici si-a petrecut autorul copilaria. Cine a citit „In casa bunicilor” sau „Ulita copilariei” va simti un fior si va rememora vremuri de mult trecute doar poposind in aceasta curte.

Am intrat si inauntru. Chiar daca pustiul e tacut, parca auzeam in vant vocea lui Pastorel (fratele lui Ionel) recitand epigrama pentru care a fost inchis 6 ani in temnitele comuniste:

„Din Banat pană la Iasi
Se resimte lipsa sarii,
Fiindca cei mai multi ocnasi
Au ajuns la carma tarii.”

Atat a mai ramas in podul casei din elita intelectuala a orasului…

Doua monumente total diferite din toate punctele de vedere. Doua dintre simbolurile vietii culturale ale Iasiului unite de aceeasi strada. O strada scoasa acum din beciurile istoriei.

In lumina.

Potemkin, Universitatea si o strabunica

Cartea postala de mai jos reprezinta o piesa speciala a colectiei mele. Vederea reprezinta una din cele mai reprezentative monumente din Iasi: primul sediu al Universitatii Al. I. Cuza.

Cladirea primului asezamant universitar din Romania (momentan ocupata de Universitatea de Medicina si Farmacia Gr. T. Popa) a fost construita de catre Matei Cantacuzino in 1760 si vanduta lui Costache Ghica in 1792.

Primul episod care va propulsa acest palat in istorie este stabilirea aici in 1789 a cartierului general al cneazului Grigori Aleksandrovici Potemkin, comandantul armatei ruse stabilite la Iasi (suntem in timpul razboiului ruso-turc). Amant al Ecaterinei a II-a, supranumita Ecaterina cea Mare, o figura emblematica pentru istoria Rusiei Moderne, cneazul Potemkin a facut multa valva in randul nobilimii moldovene prin bancheturile nemaivazute de ieseni. Aici a fost adus pentru prima oara fastul curtii imperiale ruse si s-a dat tonul emanciparii boierimii moldovene. Acestia au inceput sa iasa din izolationismul auto-impus si au inceput sa aiba acces la tot ce inseamna Iluminismul European.

De altfel, in tipografia de propaganda a lui Potemkin a fost editat primul ziar de pe teritoriul actual al Romaniei: „Courier de Moldavie”. Primul numar a aparut la 18 februarie 1790. Desi anuntata ca bilingva – romana si franceza – gazeta va oferi in timp numai in limba franceza informaţii despre revoluţia de la 1789, ştiri diverse precum si traduceri foiletoane din aparitiile timpului.

Generalul a fost un cuceritor, seducand multe sotii si fiice de boieri pamanteni. De altfel, moartea cneazului, survenita in 1791 nu departe de Ungheni, in locul numit Crasma lui Talpa, se pare ca ar fi o razbunare a moldovenilor, satui de aventurile amoroase ale acestuia prin Iasi.

Urmatorul episod interesant este gazduirea aici a lui Alexandru Ipsilanti, conducatorul Eteriei in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu. Generalissimul Ipsilanti era un fost general din garda Imperiala a Rusiei, fiul lui Gheorghe Ipsilanti, fost domnitor fanariot la Iasi (1799- 1801) si la Bucuresti (1802- 1806). Participase la razboiul Rusiei de aparare impotriva lui Napoleon, din anul 1813, pierzandu-si un brat. Are influenta si in Basarabia, sora lui fiind căsătorita cu guvernatorul civil din aceasta provincie. Acolo aveau si mosiile.

Eteria a fost organizata pentru emanciparea si eliberarea Greciei de sub Imperiul Otoman si avea o puternica influenta in Moldova, datorita prezentei aici a domnitorilor fanarioti, multi dintre ei fiind greci. De altfel grecii au constituit una din cele mai puternice comunitati etnice din capitala Moldovei in secolele XVII – XIX, punand umarul la dezvoltarea tarii, prin infiintarea de scoli, tiparnite, etc. Infrangerea finala a Eteriei a avut loc tot in Moldova, in batalia de la Ungheni. Acest moment a constituit inceputul sfarsitului pentru influenta greceasca din Moldova.

Revenind la palatul nostru, dupa revolutia de la 1848 cladirea a devenit proprietatea familiei Rosetti-Roznovanu (aceeasi familie care detinea cladirea actualei Primarii a Iasiului). In anul 1860, Ruxandra Roznovanu a dotat palatul pentru a deveni sediul primei universitati moderne din Romania. La inaugurare (26 octombrie 1860), a participat insusi domnitorul Al. I. Cuza, insotit de cei mai inalti demnitari ai statului, in frunte cu primul ministru Mihail Kogalniceanu. In urmatorii ani, aici s-a deschis primul sediu al Bibliotecii Universitare (unde a fost bibliotecar Mihai Eminescu) si Pinacoteca Nationala din Iasi (Muzeu de Arta).

Vechea constructie nemaindeplinind criteriile cerute, se impunea constructia unei noi Universitati. In 1897 a fost inaugurat actualul sediu al Universitatii, in prezenta Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta. Construita pe vechiul amplasament al Teatrului National, ars in februarie 1888, cladirea a fost proiectata de arhitectul elvetian Louis Blanc. La inceput cuprindea numai corpul central. Celelate corpuri au fost adaugate in anii ’30, proiectant fiind Ion Pompilian.

Micul arc de triumf din fata vechii universitati, numit „Usa Nadejdii” (toti studentii treceau pe sub ea sperand ca vor promova examenele) a fost inaltat ca poarta de acces in 1793, in timpul domniei lui Alexandru Callimachi. Inca mai are pe frontispiciu stema Moldovei cu capul de bour.

Revenind la vederea noastra, piesa a fost editata de Editura A.D. Maier & D. Stern, cu sediul in Bucuresti, Pasajul Vilacrois. In ianuarie 1912 a fost circulata in Dolhasca, judetul Suceava, destinatar fiind stra-strabunica mea , invatatoarea Ecaterina Holban (nascuta Petrescu).

Aceasta este istoria unui petec de hartie. O poveste frumoasa, impregnata cu generali, revolutii, palate si o strabunica.