Arhive etichetă: ghid suceava

Ce pazeste Capcaunul

Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…

Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.

Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele „Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).

Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o „scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.

Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste „Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.

Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea „Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.

Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman „lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:

„Draga mea Liora”…

Tocana a la Faraoane

Zilele trecute, cu ocazia iesirii la rotitul cocosilor de munte, am avut ocazia sa experimentez una in cele mai rustice mancaruri. O tocana ciobaneasca. Eu i-am zis tocana a la Faraoane, deoarece stana unde am fost „cazati” era exact sub varful cu acelasi nume din Muntii Suhard.

Prepararea tocanei implica un ceaun (multumesc lui Cristi pentru ca l-a carabanit prin toti codrii), si un bucatar de cinste (noi din fericire l-am avut pe Ciprian). Deasemenea, e musai sa aveti un foc bun sub o capra de lemn ciobaneasca.

Prepararea se face in felul urmator:

Se toaca bine o slana afumata si se arunca la topit in ceaun. Se taie o ceapa in felii zbunghite care se calesc in untura reiesita. Se lasa pe foc atat cat sa macelaresti o pulpa de porc de lapte, dupa care se troneaza carnea taiata cubulete si se lasa la prajit. Peste se adauga cartofii taiati cuburi si cateva felii de carnat fumegat, pentru un gust cherchelit.

Se lasa la fiert si in ultimele 3 minute se adauga atata piper si usturoi cat sa scoata o raceala nepoftita.

La servire trebuie neaparat o palinca si neaparat cu margele (multumim Iulian). Deasemenea, fara niste comeseni de cinste, tot ce am scris mai sus e in zadar. Multumesc Liviu si Sergiu.

Iar celor care stau in scaun si citesc aceste randuri, le doresc din suflet o asemenea intoarcere la origini. Traiul intr-o stana este o experienta unica, de neuitat.

Vorba unui clasic in viata: poporul roman s-a nascut pe bata ciobaneasca.