Arhive etichetă: ghid turistic iasi

Dolhesti Gate

Un sat sub un deal. Nimic mai obisnuit. Mai ales pe valea Somuzului.

Drumul ne ameteste printre case mici si boeme. Oamenii s-au retras la rude dupa sarbatorirea Invierii. Satul e parca pustiit. Din cand in cand cumpana unei fantani mai cearta cerul. In rest, totul e plat in lumina sticloasa a amurgului.

Satele Moldovei au culoare. La propriu, casele romanilor parca sunt broboane de roua in soare. Nici una nu-i la fel. La figurat, fiecare casa isi are povestea, iar moldoveanul e nerabdator sa ti-o impartaseasca.

Dar in Dolhesti, un sat de pe valea Somuzului, altceva are culoare. Poarta.

Nicaieri nu am mai vazut o asemenea simfonie de culori pe garduri. Culori vii, traite. Poarta inchisa in Dolhesti nu e ferecata. Lumea dinauntru nu e inaccesibila. Din drum, simti ca esti binevenit. Iti doresti sa-i treci pragul si sa simti colbul rece al ograzii. Sa te plimbi in picioarele goale si sa te incarci cu energie.

Daca nu ma credeti, priviti fotografiile acestea:

Va invit sa va descaltati de tot si sa „simtiti” parchetul. Ramasita vie a lemnului ar trebui sa va bucure. Asta pana la vara, cand va invit in Dolhesti, sa admiram portile – broboane de roua si sa ne incarcam cu energie mirosind si calcand colbul gospodarilor de aici.

Un colb fermecat.

Don Quijote de Chitcani

Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui – Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

si latina

„Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 – prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.

Ce pazeste Capcaunul

Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…

Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.

Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele „Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).

Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o „scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.

Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste „Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.

Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea „Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.

Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman „lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:

„Draga mea Liora”…

Niste sladnite

Primele atestari ale consumului de bere in Moldova le avem inca de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Astfel, in 1402 se producea bere in „povernele” si „sladnitele” de pe langa manastitile moldovene.

Primele consemnari ale unei fabrici de bere in Iasi ne parvin din 1653. Paul de Alep, arhidiacon de Damasc, l-a insotit pe tatal sau, patriarhul Antiohiei Macarie III, intr-o calatorie prin Tarile Romane si Rusia. Cu aceasta ocazie a mentionat consumul de bere produsa local.

Urmatoarea atestare ne parvine din anul 1786, cand domnitorul Ioan Mavrocordat intarea prin hrisov neamtului Herlet Gerach (doctor la Spitalul „Sf. Spiridon”) privilegiul de a infiinta o fabrica de bere, sub dealul Muntenimii de Sus, „de la vale de cismeaua lui Pacurar”.

Timp de jumatate de secol proprietari au devenit pe rand Tudora Mihailovna, Ignat Sultz, Natan Steiner.

La inventarul facut in 1832, putem observa ca fabrica dispunea de mai multe corpuri, printre care: „cel pentru fiert berea”, „cel pentru uscar urluiala”, „cel pentru tinut berea gata”, un corp pentru argati si un grajd pentru 17 cai (necesari invartirii morii si transportului berii). Pe langa acestea mai exista o pivnita si o berarie.

Cladirea actuala a fabricii dateaza din 1845. In acel an, tot un neamt, Johan Zweck, noul proprietar al fabricii, solicita aprobarea autoritatilor locale pentru deschiderea unei fabrici de bere care sa produca „beri di ace di rind si alta di o deosebita cualita, precum ace din staturile Germaniei, vestita bere di Bavarie”.

In 1892, odata cu achizitionarea fabricii de catre Nicu Nanu, fabrica isi schimba denumirea in „Zimbru”. Tot in acest an, se maresc beciurile, se achizitioneaza utilaje noi, direct din Bavaria. In 1896 fabrica este alimentata electric inaintea orasului, printr-o uzina proprie.

In 1918 devin proprietari Mihai Catap si Avram Beniaminovici, care modernizeaza puternic uzina. Astfel, in urmatorii ani ei aduc aici un elevator marca Pater Noster, o zdrobitoare produsa de Nowack et Fritz din Praga, 3 fierbatoare cu capacitatea de 80hl de la firma Rinckhofen, 22 decantoare a 17 hl fiecare si 14 butoaie din lemn de stejar a 176-456 litri.

Deasemenea, se fac noi angajari, numarul persoanelor ajungand la 40. Maistrul berar era Rudolf Giller, adus direct din Germania, de la uzinele Malmadier din Köln.

La 11 iunie 1848 intervine nationalizarea, iar noul director este Ion Lubas.

In 1974 s-a construit noua fabrica de bere Zimbru, vechea cladire devenind „Sectia a II-a”. Cu timpul si-a pierdut din importanta, ajungand dupa revolutie o ruina. In 2003 s-a sistat total productia de bere.

In ziua de azi nu a mai ramas nimic din acest crampei de existenta. Doar cateva ziduri goale si cateva pivnite intortocheate si reci. Cu investirii modeste, aici s-ar putea infiinta un muzeu al Iasiului. Unul care sa acopere o perioada de 600 de ani de istorie.

O istorie zmuciumata dar in acelasi timp pasionanta.

O istorie in date

Cateva evenimente care au marcat Iasiul:

1513 – orasul este incendiat de tatari

1564 – Alexandru Lapusneanu a mutat in Iasi capitala Moldovei

1757 – infiintarea Spitalului Sf. Spiridon

1765 – primele lucrari de aductiune a apei potabile, in timpul Domnitorului Grigore Ghica

1816 – prima reprezentatie de teatru in limba romana “Mirtil si Hloe”, jucata in casa hatmanului Constantin Ghica

1848 – reprezentatia primei operete romanesti, “Baba Harca” de Alexandru Flechtenmacher

1857 – infiintarea Bancii Nulandt, prima banca de credit ipotecar din Romania

1934 – este inaugurat sediul nou al Bibliotecii Centrale Universitare

1960 – se reconstruieste din beton Podu Ros. Se largeste in forma actuala in 1975

februarie 1987 – revolutia studentilor din Iasi, reprimata violent

Daca doresti sa afli mult mai multe despre Iasi, intr-un mod succint si placut, atunci ai ajuns unde trebuia. Tot ce trebuie sa faci este sa te abonezi la acest blog.  Vei primi pe e-mail o lucrare structurata continand povestea unui oras fermecator. 18 pagini de istorie pe paine.

Doar pentru tine.