Arhive etichetă: ghid turistic vaslui

Don Quijote de Chitcani

Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui – Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

si latina

„Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 – prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.

Foisorul cu Soare

Ca domeniu aparte al culturii romane, arhitectura populara ocupa un loc aparte in cunoasterea civilizatiei moldovenesti si nu numai.

Casa de mai jos, localizata in satul Cotic din Judetul Vaslui, reprezinta un model al arhitecturii moldovenesti de campie.

Rareori inalte, doar cu un singur cat, constructiile aveau aproape intotdeauna o prispa in fata. Deasemenea, un alt element definitoriu ar fi foisorul de la intrarea principala, care ia uneori numai forma unei platforme suprainaltate. Decorul casei este mai degraba pragmatic, lipsind elementele ornamentale. Doar „soarele” troneaza deasupra scarilor, element ce sugereaza lumina si deschidere. In Tara de Sus soarele este inlocuit de „ochiul neadormit” ce ia conturul unei guri de aerisire a podului, in forma migdalata. Acesta are rol de protectie, veghind la siguranta casei si a locuitorilor ei.

Doua din principiile arhitecturii taranesti in general sunt adecvarea scopului si integrarea in peisaj. Prima caracteristica se realizeaza prin compartimentarea interioara. Avem aici doua camere, din care una de zi, iar cealalta pentru zestre si musafiri de vaza.
Al doilea principiu este realizat prin culoarea exterioara. Acest albastru este specific satelor de fosti razesi si denota libertate si identitate. Nu trebuie uitata nici latura religioasa, aceasa nuanta sugerand apropierea de „ceruri”.

Aceste elemente arhitecturale se gasesc si in casele boieresti. Numai ca aici lemnul este inlocuit cu piatra tencuita, stalpii de lemn ai pridvorului devin coloane de piatra, scarile devin monumentale iar casa capata proportii direct proportionale cu rangul familiei.

Odata cu aparitia influentei straine, arhitectura moldoveneasca veche este tarata in noroi. De la acest nivel are insa puterea sa ne scoata in cale bijuterii inestimabile.

Ce bine ar fi daca le-am putea incuia in cufarul bunicii !