Arhive etichetă: Mihail Sadoveanu

O tacere

Eram in redactia „Insemnarilor Literare”. Eu, profesorul Ibraileanu, George Toparceanu, Demostene Botez si alti cativa. Discutam cu foc de ale noastre, invaluiti in fum de pipa.

Au latrat deodata cainii, a trecut o coscogeamite umbra prin dreptul ferestrei si s-a deschis usa de din fata. Au rasunat pasi grei prin antret, au scartait podelele ca la mutat, cand trec dulapurile mostenite de la bunici, – si a aparut in prag, umplandu-l, un om cu trup strasnic si cu fata rotunda, spana si bine rumenita. Si-a scos palaria de pasla neagra si „ne-a poftit la toti buna-ziua„…

Apoi s-a asezat pe un scaun, si-a potrivit parul, si-a dres glasul, vecin cu leii, si-a inceput sa taca. A tacut, si iar a tacut si a tacut mult si bine, cum de cand lumea stiu a face dealurile si ogoarele, fara sa le intrebe nimeni unde si-au lasat gura.

– Ce mai faci, Sadoveanu? l-a incercat profesorul Ibraileanu.

A pregetat oleaca. Apoi a grait convins, cadelnitand din cap:
– Bine.
– Coane Mihai, ce se mai aude pe-acasa? l-a iscodit Toparceanu, privindu-l ascutit, cam dintr-un ochi.

Iar pauza meditativa. Si din nou, solemn:
– Bine.
– Da, via cum iti mai merge, Coane Mihai? a incercat si Demostene sa-l urneasca inspre vorba.

S-a gandit la vie, s-apoi iarasi a raspuns, venind de-acolo:
– Bine.

Statea acolo, „marele nostru Sadoveanu” intre oameni sclipitori de vii, cu buzele cetluite, cu mainile ancorate pe genunchi, cu fata rotunda si placida ca o luna rurala pe culmea dealului, – tacut, pasiv, indiferent ca cele neinsufletite, zavorand in el.

– Frumoasa zi, Coane Mihai! a mai exclamat nu stiu cine.
– …Da. – a consimtit sa raspunda, dupa un rastimp, dar din varful buzelor, cum ai lepada un scrum netrebnic.

Si iar a tacut falnic.

Statea intre noi, – dar acolo…dincolo adica, intr-ale cine stie care ale cui, ca polul nord intre ghetari, raspandind tacere si inghet.

L-am uitat acolo, pe scaunul lui, ascultandu-i pe ceilalti care si-au reluat firul vorbei. A trecut mult timp astfel. Lumina si-a schimbat straiele la fereastra, imbracandu-le pe cele fumuriu vinete.

Tarziu, prin fumul indesit, glasul profesorului Ibraileanu s-a indreptat familiar dar si c-un fel de sfiala:

– Sadoveanu, ne-ai adus ceva?

Fara sa-i faca cinstea raspunsului vorbit, Sadoveanu si-a tras scaunul mai langa fereastra, a scos niste fituici dintr-un adanc de buzunar, si-a sunat glasul, intr-o maraiala de urs care adulmeca pasul descult al zmeurei si s-a pornit la spus.

Si dintr-o data s-a umplut odaia fumului de miros de frunza noua. Canta cucul in transparentele luminii, inverzeau padurile, sclipind de glasuri. Se aflau caprioarele cu parfum de toporasi in nara umeda. Sunau apele, fraged, lin paleau talangile, – si toate erau cu roua, cu mirare si cu Dumnezeu in rai de lume noua.

Niciodata n-am simtit mai aproape de inima obrazul si suflarea eternei primaveri, decat in acel ceas de ingenunchere deplina a trufiei tineresti, ascultand glasul care-mi suna nu in ureche, ci parca-m amintire, ca fluierul marelui Pan.

– Ei, ce spui, domnule Teodoreanu?
Mut, am ridicat din umeri, nevolnic.

Profesorul Ibraileanu, zambea cu fum si suflet:

– Ne acopere pe toti…

Fragmente din „Amintiri despre Sadoveanu” de Ionel Teodoreanu.

Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu

Acesta este Sadoveanul meu…

Si premiul…

… merge la Loredana Rusu!

Raspunsul ei a fost unul corect. A recunoscut Casa Memoriala Mihail Sadoveanu din Iasi.

Loredana Rusu

Premiul este unul special, marca Lucian Poenari.

Stilou Lucian Poenari

Stilou Lucian Poenari

In total am primit pe mail 18 raspunsuri, din care 16 corecte.

Casa

Consider ca aceasta casa este unul din simbolurile Iasului. A fost construita ca si casa de vacanta, de Mihail Kogalniceanu in 1842. Intre 1916 – 1918 aici a locuit George Enescu.
Mihail Sadoveanu o cumpara impreuna cu fratele sau in 1918, mutandu-se aici cu familia. Va locui aici pana in 1936. Aceasta prioada este una din cele mai fertile din viata scriitorului, opere ca
„Baltagul”, „Zodia Cancerului” sau „Hanul Ancutei” fiind concepute aici.

Fatada casei este decorata cu multe simboluri masonice (de ex: floarea de crin repetata de 33 de ori). Aceste decoratiuni au fost adaugate de Mihail Sadoveanu, un important membru al Masoneriei in perioada sa.

Deoarece in 1936 Sadoveanu se muta definitiv in Bucuresti, casa ramanand goala, in 1950 este donata Institutului Agronomic din Iasi. Ulterior aici functioneaza Institutul de Lingvistica, Istorie Literara si Folclor.

De abia in 1980 este infiintat Muzeul de astazi, care valorifica manuscrise, fotografii originale, unelte de vanatoare si pescuit si mobilier care a apartinut scriitorului.

O destinatie boema, pentru o dupa-amiaza lenesa de duminica…

3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre aceasta casa memoriala:

– A fost construita de Mihail Kogalniceanu
– Mihail Sadoveanu a scris aici cea mai mare parte a operei sale
– Fatada casei este decorata cu motive masonice

Oleaca de birdwatching

Eram cu Hans, Bjorn si Dieter. Mergeam sa le arat Bucovina Mea. La Falticeni am avut un sentiment ciudat. Intotdeauna simt asta cand trec prin „Folticenii” sadovenieni. Cine a citit „Anii de ucenicie” intr-o livada inflorita stie la ce ma refer.

Dar acum era altfel. Ca o neliniste stranie. Fara sa vreau am cotit spre Podoleni. Nemtii n-au simtit nimic. Dupa ce am trecut de centrul satului am simtit o liniste intrebatoare in masina. Nemtii se uitau in dreapta. Un card de lebede si rate salbatice isi tragea sufletul pe iaz. Nu stiu cum am franat. Doar ce m-am trezit cu aparatul foto pe trepied. Rezultatul il vedeti mai jos.

Pe urmele lui Sadoveanu

Acum două săptămâni am încercat să refac la pas traseul parcurs de Nechifor Lipan, personaj al romanului Baltagul. Acesta pornise din satul Tarcău, judetul Neamț, spre țara Dornelor, prin pasul Borca.

Împreună cu Liviu am ales un traseu de o zi, care să cuprindă ruta sus mentionată. În plus, vroiam să parcurgem aceleași drumuri pe care Mihail Sadoveanu le bătea în vânătorile pe care le organiza în aceste meleaguri. Trebuie sa mentionez că Sadoveanu a avut în concesiune în aceste locuri („în codrii de la Râșca„) un domeniu de vânătoare pe care îl valorifica.

Traseul a pornit din fața Mănăstirii Slatina. Edificiul a fost construit de Alexandru Lăpusneanu în 1561, ca o copie a Mănăstirii Probota. De altfel, ctitorul este înmormântat aici.

Planul era sa traversăm Munții Stânisoarei până la Văleni, unde să ne întâlnim cu prietenii mei din JCI, care participau la un team-building Intern.

Hălăduind prin munţi

Masivul Stânișoarei este constituit din versanți molcomi, acoperiți în majoritate cu pădure de amestec. Foarte puțin umblați și puțin promovați din cauza lipsei traseelor marcate, reprezintă o oază de liniște și un punct de legătură între Obcinile Bucovinene și Munții Rarăului. Punctul cu altitudinea maximă este Vârful Borca, având 1.535 m. De aici se poate observa Giumalaul și Rarăul cu Pietrele Doamnei.

Pe vârful Borca se afla Crucea Talienilor, momument prezent inclusiv în romanul Baltagul (locul unde a fost ucis Nechifor Lipan). Această cruce a fost ridicată în memoria muncitorilor italieni care au construit in secolul al XIX-lea acest drum peste munte.

În concluzie, excursia a meritat și cu siguranță va fi reconstituită. Sălbăticia este un atu (peste tot urme de animale), iar lipsa turiștilor nu face decât să adâncească prăpastia dintre această lume și cea din care am pornit.