Arhive etichetă: Moldova

Dolhesti Gate

Un sat sub un deal. Nimic mai obisnuit. Mai ales pe valea Somuzului.

Drumul ne ameteste printre case mici si boeme. Oamenii s-au retras la rude dupa sarbatorirea Invierii. Satul e parca pustiit. Din cand in cand cumpana unei fantani mai cearta cerul. In rest, totul e plat in lumina sticloasa a amurgului.

Satele Moldovei au culoare. La propriu, casele romanilor parca sunt broboane de roua in soare. Nici una nu-i la fel. La figurat, fiecare casa isi are povestea, iar moldoveanul e nerabdator sa ti-o impartaseasca.

Dar in Dolhesti, un sat de pe valea Somuzului, altceva are culoare. Poarta.

Nicaieri nu am mai vazut o asemenea simfonie de culori pe garduri. Culori vii, traite. Poarta inchisa in Dolhesti nu e ferecata. Lumea dinauntru nu e inaccesibila. Din drum, simti ca esti binevenit. Iti doresti sa-i treci pragul si sa simti colbul rece al ograzii. Sa te plimbi in picioarele goale si sa te incarci cu energie.

Daca nu ma credeti, priviti fotografiile acestea:

Va invit sa va descaltati de tot si sa „simtiti” parchetul. Ramasita vie a lemnului ar trebui sa va bucure. Asta pana la vara, cand va invit in Dolhesti, sa admiram portile – broboane de roua si sa ne incarcam cu energie mirosind si calcand colbul gospodarilor de aici.

Un colb fermecat.

O Capitala in ceata

Drumul serpuieste neastamparat. In dreapta, ca un parinte grijuliu ne insoteste apa Moldovei. Dupa ce trecem de Cornu Luncii se deschide in dreapta o vale adancoasa, in afundul careia se grozaveste sub soarele piezis o asezare.

Capitala

Un sentiment ciudat te cuprinde cand o cuprinzi cu privirea. Doi ochi enormi te privesc, parca ar vrea sa-ti spuna ceva. Doua turle de biserici care bat din clopote. Simti vibratia lor in piept si parca vezi aerul cum trece prin tine.
Doua biserici care striga dintr-o fosta Capitala.

Suntem in Baia, prima cetate de Scaun a Tarii Moldovei. Aici si-a salasluit Dragos prima fortareata, inca dosadit dupa pierderea catelei Molda. Prima Capitala a Moldovei, mult inainte de Suceava sau Iasi. In 1339, conform unui hrisov  era „cel mai mare oras de la Est de Carpati”.

sigiliul_baia.jpg

Urbea

Orasul a cunoscut inca din secolul al XIII-lea o dezvoltare spornica. Breslele nemtesti si polone erau deja aici, fapt de atesta propasirea zonei. Inclusiv numele de Baia vine din ungureste (bania = domnie). Pentru acestia Alexandru cel Bun invita misionarii dominicani si infiinta aici o Episcopie Catolica. In anul urmator, 1410,  construi Catedrala Catolica „Sf. Fecioara”. Catedrala era cea mai mare de acest fel din Moldova. Momentan este in ruine.

catedrala_catolica_baia.jpg

catedrala_catolica_baia_2.jpg

Sotia Domnitorului, Margareta, catolica din Polonia fiind, a adus o contributie nestramutata la propasirea Catolicismului la Est de Carpati.

Mai tarziu, in 1467, Matias Corvin, Principele roman al Ungariei, in incercarea lui de a cuceri Moldova, isi stabili nu intamplator aici cartierul general. Stefan cel mare insa anticipa miscarea si pe timp de noapte sacrifica orasul pe altarul victoriei. Izbanda a fost atat de legendara incat potoli pentru totdeauna ambitiile Ungariei.

In cinstea victoriei, Stefan cel Sfant ridica Biserica Alba cu hramul biruintei: „Sf. Gheorghe”. Numele si-l primeste din insasi constructia ei, din piatra nefasonata si nepictata pe dinauntru.

biserica_alba_baia.jpg

biserica_alba_baia_2.jpg

Mai tarziu in vreme, cand orasul era inca in floare, Petru Rares, apreciind legendele trecutului, construietse aici o a treia biserica, cu hramul „Adormirea maicii Domnului”.

biserica_adormirea_maicii_domnului_baia.jpg

biserica_adormirea_maicii_domnului_baia_2.jpg

biserica_adormirea_maicii_domnului_baia_3.jpg

Un trecut

Monumentala, fara turla (ca toate bisericile originale moldovenesti) aceasta ultima ctitorie incearca sa ne aduca aminte de trecutul maret dar uitat al asezarii. Un trecut plin de fiori dar care ar trebui acoperit de flori. Un trecut cu regi, domitori si episcopi.

La picioarele noastre.

Marco Polo de Moldova

Multi oameni de seama se pot distinge din negura Moldovei. Multi din ei stiuti, si mai multi necunoscuti. Figuri despre care stim mai mult sau mai putin, dar care merita cu siguranta sa fie scosi la lumina.

Una din cele mai uimitoare si anonime personalitati ale Moldovei a fost si Nicolae Milescu.

milescu_basorelief.jpg

Nascut la Milesti, un sat disparut din tinutul Vasluiului, in 1636, dintr-un tata grec si o mama moldoveanca, a studiat la Colegiul Patriarhal din Constantinopol, cea mai stralucita scoala a Estului. Isi manifesta spiritul poliglot de timpuriu, invatand greaca, latina, turca si slavona. In paralel descopera tainele politicii, religiei si astronomiei.
Intors in Moldova, este imediat numit Cancelar al Domnitorului Gheorghe Stefan. In 1660, odata cu venirea la Domnie a lui Grigore Ghica este numit Spatar, functie pe care o detine pana in 1664.

Omul de cultura

Inca din tinerete este atras de stiintele teologiei. Traduce neobosit numeroase lucrari folositoare preotilor, precum „Mantuirea pacatosilor” a teologului grec Agapie Landos, sau „Cartea cu multe intrebari foarte de folos pentru multe treburi ale credintei noastre” a Sfantului Atanasie cel Mare al Alexandriei.
Deasemenea, ofera prima explicatie etimologica a cuvantului „Dumnezeu”: „se zice pre limba greceasca teos, iara pre limba latinească deus, iara rumaneste se chiama Dumnezeu, care nume este luat de la latinie, in ce chip si mai jumatate de limba rumanească a luat de la Latini”.

In 1663 scrie un scurt tratat dogmatic: „Parerea Bisericii rasaritene ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului si despre alte controverse”. Lucrarea este tiparita la Paris, fiind a doua opera moldoveneasca publicata in Occident, dupa „Marturisirea” lui Petru Movila.

Totul culmineaza cu publicarea in 1664 a traducerii din greaca a Vechiului Testament, prima de acest fel in limba romana.

Spatarul

Dupa o ascensiune fulminanta in elita boiereasca a vremii, de la gramatic si cancelar, ajunge in 1658 Mare Spatar (comandant al Armatei).
Functia fiind foarte ravnita in acea vreme, Milescu intra fara voia lui in furtuna politica de la Curtea Domneasca. I se insceneaza un complot, de pe urma caruia este pedepsit cu taierea nasului.

Este renegat si alungat din Moldova, pribegind in urmatorii ani prin Europa. Il gasim la Stockholm in 1666, la Paris in 1667 si la
Istambul in 1669.

Aventura Chineza

In 1671, cu ajutorul recomandarii primite de la Dositei, Patriarhul Ierusalimului, ajunge la Moscova si este imediat angajat la „Departamentul Solilor” din Ministerul de Externe, ca interpret pentru limbile greaca, latina si romana. In timp, datorita calitatilor sale intra in gratiile Tarului Alexei Mihailovici, devenind interpretul personal al acestuia.

Este considerat ca fiind omul cel mai potrivit pentru unul din cele mai indraznete obiective ale Rusiei: deschiderea unei reprezentante diplomatice in China. Misiunea lui este de a spiona acest imperiu, aflat in apogeul dezvoltarii in acea vreme.

Astfel, timp de doi ani, intre 1675 si 1777, Milescu aduna informatii despre cultura si civilizatia chineza, despre modul de organizare al armatei si aparatului administrativ, pe care le aduna in lucrarea „De la Tobolsk până în China”.
Mult timp, chiar si dupa moartea lui, lucrarea a circulat in manuscrise si traduceri olografe, fiind cunoscuta ca cel mai avizat document istoric, cultural, militar si social despre China acelei vremi. Lucrarea este publicata oficial doua secole mai tarziu, in 1882, la St. Petersburg, sub titlul „Jurnalul de calatorie de la fortul Nercinsk pana la Pekin” Deasemenea, harta intocmita de el este socotita cea mai exacta cartografiere a tarii din secolul al XVII-lea.

Moldoveanul

Intors in Rusia, devine profesorul privat al viitorului Tar Petru cel Mare.
Publica studii istorice de rasunet, cele mai importante fiind „Genealogia Tarilor Rusi” (1678) si „Cartea despre tatari” (1679).

Chiar daca ramane pana la moarte in slujba tarilor Rusiei, nu uita locurile de bastina. De exemplu, in 1679 il ajuta pe Mitropolitul Dosoftei sa achizitioneze din Rusia o tiparnita moderna. Cu ajutorul acesteia sunt tiparite scrierile bisericesti care vor ajuta limba romana sa devina limba oficiala a tuturor slujbelor religioase. Deasemenea, mijloceste relatiile diplomatice cu Tarii Rusiei, in favoarea Moldovei.

Cu toate acestea, nu se mai intoarce niciodata in Moldova. Moare in Rusia si este ingropat la Moscova, in preajma Cetatii Kremlinului.

Avand un destin fabulos dar si o opera de exceptie, Nicolae Milescu Spataru poate fi considerat una din cele mai luminoase figuri ale Moldovei.

milescu-de-lovendal.jpg

Don Quijote de Chitcani

Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui – Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

si latina

„Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 – prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.