Arhive etichetă: Vaslui

Marco Polo de Moldova

Multi oameni de seama se pot distinge din negura Moldovei. Multi din ei stiuti, si mai multi necunoscuti. Figuri despre care stim mai mult sau mai putin, dar care merita cu siguranta sa fie scosi la lumina.

Una din cele mai uimitoare si anonime personalitati ale Moldovei a fost si Nicolae Milescu.

milescu_basorelief.jpg

Nascut la Milesti, un sat disparut din tinutul Vasluiului, in 1636, dintr-un tata grec si o mama moldoveanca, a studiat la Colegiul Patriarhal din Constantinopol, cea mai stralucita scoala a Estului. Isi manifesta spiritul poliglot de timpuriu, invatand greaca, latina, turca si slavona. In paralel descopera tainele politicii, religiei si astronomiei.
Intors in Moldova, este imediat numit Cancelar al Domnitorului Gheorghe Stefan. In 1660, odata cu venirea la Domnie a lui Grigore Ghica este numit Spatar, functie pe care o detine pana in 1664.

Omul de cultura

Inca din tinerete este atras de stiintele teologiei. Traduce neobosit numeroase lucrari folositoare preotilor, precum „Mantuirea pacatosilor” a teologului grec Agapie Landos, sau „Cartea cu multe intrebari foarte de folos pentru multe treburi ale credintei noastre” a Sfantului Atanasie cel Mare al Alexandriei.
Deasemenea, ofera prima explicatie etimologica a cuvantului „Dumnezeu”: „se zice pre limba greceasca teos, iara pre limba latinească deus, iara rumaneste se chiama Dumnezeu, care nume este luat de la latinie, in ce chip si mai jumatate de limba rumanească a luat de la Latini”.

In 1663 scrie un scurt tratat dogmatic: „Parerea Bisericii rasaritene ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului si despre alte controverse”. Lucrarea este tiparita la Paris, fiind a doua opera moldoveneasca publicata in Occident, dupa „Marturisirea” lui Petru Movila.

Totul culmineaza cu publicarea in 1664 a traducerii din greaca a Vechiului Testament, prima de acest fel in limba romana.

Spatarul

Dupa o ascensiune fulminanta in elita boiereasca a vremii, de la gramatic si cancelar, ajunge in 1658 Mare Spatar (comandant al Armatei).
Functia fiind foarte ravnita in acea vreme, Milescu intra fara voia lui in furtuna politica de la Curtea Domneasca. I se insceneaza un complot, de pe urma caruia este pedepsit cu taierea nasului.

Este renegat si alungat din Moldova, pribegind in urmatorii ani prin Europa. Il gasim la Stockholm in 1666, la Paris in 1667 si la
Istambul in 1669.

Aventura Chineza

In 1671, cu ajutorul recomandarii primite de la Dositei, Patriarhul Ierusalimului, ajunge la Moscova si este imediat angajat la „Departamentul Solilor” din Ministerul de Externe, ca interpret pentru limbile greaca, latina si romana. In timp, datorita calitatilor sale intra in gratiile Tarului Alexei Mihailovici, devenind interpretul personal al acestuia.

Este considerat ca fiind omul cel mai potrivit pentru unul din cele mai indraznete obiective ale Rusiei: deschiderea unei reprezentante diplomatice in China. Misiunea lui este de a spiona acest imperiu, aflat in apogeul dezvoltarii in acea vreme.

Astfel, timp de doi ani, intre 1675 si 1777, Milescu aduna informatii despre cultura si civilizatia chineza, despre modul de organizare al armatei si aparatului administrativ, pe care le aduna in lucrarea „De la Tobolsk până în China”.
Mult timp, chiar si dupa moartea lui, lucrarea a circulat in manuscrise si traduceri olografe, fiind cunoscuta ca cel mai avizat document istoric, cultural, militar si social despre China acelei vremi. Lucrarea este publicata oficial doua secole mai tarziu, in 1882, la St. Petersburg, sub titlul „Jurnalul de calatorie de la fortul Nercinsk pana la Pekin” Deasemenea, harta intocmita de el este socotita cea mai exacta cartografiere a tarii din secolul al XVII-lea.

Moldoveanul

Intors in Rusia, devine profesorul privat al viitorului Tar Petru cel Mare.
Publica studii istorice de rasunet, cele mai importante fiind „Genealogia Tarilor Rusi” (1678) si „Cartea despre tatari” (1679).

Chiar daca ramane pana la moarte in slujba tarilor Rusiei, nu uita locurile de bastina. De exemplu, in 1679 il ajuta pe Mitropolitul Dosoftei sa achizitioneze din Rusia o tiparnita moderna. Cu ajutorul acesteia sunt tiparite scrierile bisericesti care vor ajuta limba romana sa devina limba oficiala a tuturor slujbelor religioase. Deasemenea, mijloceste relatiile diplomatice cu Tarii Rusiei, in favoarea Moldovei.

Cu toate acestea, nu se mai intoarce niciodata in Moldova. Moare in Rusia si este ingropat la Moscova, in preajma Cetatii Kremlinului.

Avand un destin fabulos dar si o opera de exceptie, Nicolae Milescu Spataru poate fi considerat una din cele mai luminoase figuri ale Moldovei.

milescu-de-lovendal.jpg

Fotografia si ogorul

O iesire reusita alaturi de prietenii din Clubul Fotografilor. Am reusit ca prin traseul statornicit sa ating multe genuri fotografice in aceeasi zi (peisaj, macro, portrete, arhitectura, etc).
Astfel, itinerarul nu a putut rata Manastirea Movila lui Burcel la rasarit, Castelul de la Solesti, Biserica pictata de la Stioborani sau Podul Inalt de la Cantalaresti. Frumuseti din Vaslui si Neamt cvasi-necunoscute. Locuri aproape neumblate, ascunse in ogoare tremuratoare de rapita. Cu maci plutind ca niste insule intr-o linistita mare.

O mlastina inghetand taramuri neatinse.

Don Quijote de Chitcani

Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui – Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

si latina

„Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 – prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.

Foisorul cu Soare

Ca domeniu aparte al culturii romane, arhitectura populara ocupa un loc aparte in cunoasterea civilizatiei moldovenesti si nu numai.

Casa de mai jos, localizata in satul Cotic din Judetul Vaslui, reprezinta un model al arhitecturii moldovenesti de campie.

Rareori inalte, doar cu un singur cat, constructiile aveau aproape intotdeauna o prispa in fata. Deasemenea, un alt element definitoriu ar fi foisorul de la intrarea principala, care ia uneori numai forma unei platforme suprainaltate. Decorul casei este mai degraba pragmatic, lipsind elementele ornamentale. Doar „soarele” troneaza deasupra scarilor, element ce sugereaza lumina si deschidere. In Tara de Sus soarele este inlocuit de „ochiul neadormit” ce ia conturul unei guri de aerisire a podului, in forma migdalata. Acesta are rol de protectie, veghind la siguranta casei si a locuitorilor ei.

Doua din principiile arhitecturii taranesti in general sunt adecvarea scopului si integrarea in peisaj. Prima caracteristica se realizeaza prin compartimentarea interioara. Avem aici doua camere, din care una de zi, iar cealalta pentru zestre si musafiri de vaza.
Al doilea principiu este realizat prin culoarea exterioara. Acest albastru este specific satelor de fosti razesi si denota libertate si identitate. Nu trebuie uitata nici latura religioasa, aceasa nuanta sugerand apropierea de „ceruri”.

Aceste elemente arhitecturale se gasesc si in casele boieresti. Numai ca aici lemnul este inlocuit cu piatra tencuita, stalpii de lemn ai pridvorului devin coloane de piatra, scarile devin monumentale iar casa capata proportii direct proportionale cu rangul familiei.

Odata cu aparitia influentei straine, arhitectura moldoveneasca veche este tarata in noroi. De la acest nivel are insa puterea sa ne scoata in cale bijuterii inestimabile.

Ce bine ar fi daca le-am putea incuia in cufarul bunicii !

Conacele Vasluiului

O excursie interesantă prin plaiurile Vasluiului. Bijuterii arhitectonice acoperite de timp şi sufocate de vreme.

Din cauza drumului desfundat şi a timpului insuficient, nu am putut vizita decât două conace. Primul a fost cel din Soleşti, aparţinând familiei Solescu şi ridicat la mijlocul secolului XIX.

Este ridicat din caramidă, cu fundaţie din piatră, cu 3 nivele (demisol, parter şi etaj) şi înconjurat de un parc dendrologic, în incinta căruia se află şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Aici se află printre altele mormântul Elenei Cuza (soţia Domnitorului Unirii).
Nationalizat in anul 1949, monumentul a fost folosit ca scoala si sediu al unor unitati agricole, degradandu-se in timp.

Al doilea conac vizitat a fost cel din Pribeşti, aparţinând în trecut familiei Rosetti – Balş. Prima atestare a castelului este din 1691, în timpul Domniei lui Constantin Cantemir. Clădirea este considerată unul din simbolurile arhitecturii moldoveneşti din secolul XVII. Este structurată pe 3 nivele, subsol, parter şi mansardă.

Momentan cladirea se află în curs de restaurare-consolidare.
Cea mai celebra descendentă a satului este Ana Pauker, prima femeie din lume care a îndeplinit funcţia de ministru de externe (în guvernul RPR condus de Gh. G. Dej).

Am bifat in 4 ore primele două conace din Judeţul Vaslui. Au mai ramas exact 7.