Un sat sub un deal. Nimic mai obisnuit. Mai ales pe valea Somuzului.
Drumul ne ameteste printre case mici si boeme. Oamenii s-au retras la rude dupa sarbatorirea Invierii. Satul e parca pustiit. Din cand in cand cumpana unei fantani mai cearta cerul. In rest, totul e plat in lumina sticloasa a amurgului.
Satele Moldovei au culoare. La propriu, casele romanilor parca sunt broboane de roua in soare. Nici una nu-i la fel. La figurat, fiecare casa isi are povestea, iar moldoveanul e nerabdator sa ti-o impartaseasca.
Dar in Dolhesti, un sat de pe valea Somuzului, altceva are culoare. Poarta.
Nicaieri nu am mai vazut o asemenea simfonie de culori pe garduri. Culori vii, traite. Poarta inchisa in Dolhesti nu e ferecata. Lumea dinauntru nu e inaccesibila. Din drum, simti ca esti binevenit. Iti doresti sa-i treci pragul si sa simti colbul rece al ograzii. Sa te plimbi in picioarele goale si sa te incarci cu energie.
Daca nu ma credeti, priviti fotografiile acestea:
Va invit sa va descaltati de tot si sa „simtiti” parchetul. Ramasita vie a lemnului ar trebui sa va bucure. Asta pana la vara, cand va invit in Dolhesti, sa admiram portile – broboane de roua si sa ne incarcam cu energie mirosind si calcand colbul gospodarilor de aici.
Un colb fermecat.
