Arhive etichetă: liora

Ce pazeste Capcaunul

Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…

Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.

Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele „Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).

Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o „scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.

Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste „Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.

Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea „Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.

Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman „lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:

„Draga mea Liora”…