Cine recunoaste monumentul din poza de mai jos primeste un loc absolut gratis in urmatoarea iesire giosaneasca. Cladirea este situata in judetul Iasi.
Raspunsurile pot fi trimise sub forma de comentariu la acest articol sau pe mail la mircea@giosan.ro
Succes!
Cateva fotografii din complexul „Mihai Eminescu”. O iesire foarte interesanta alaturi de cativa colegi din Clubul Fotografilor. Impreuna cu Dan Mititelu, Mihai Cantea, Catalin Parau, Iulian Ciobanasu si Ovidiu Isare am petrecut o zi frumoasa, cu multe cadre si locuri necunoscute.
Ca domeniu aparte al culturii romane, arhitectura populara ocupa un loc aparte in cunoasterea civilizatiei moldovenesti si nu numai.
Casa de mai jos, localizata in satul Cotic din Judetul Vaslui, reprezinta un model al arhitecturii moldovenesti de campie.
Rareori inalte, doar cu un singur cat, constructiile aveau aproape intotdeauna o prispa in fata. Deasemenea, un alt element definitoriu ar fi foisorul de la intrarea principala, care ia uneori numai forma unei platforme suprainaltate. Decorul casei este mai degraba pragmatic, lipsind elementele ornamentale. Doar „soarele” troneaza deasupra scarilor, element ce sugereaza lumina si deschidere. In Tara de Sus soarele este inlocuit de „ochiul neadormit” ce ia conturul unei guri de aerisire a podului, in forma migdalata. Acesta are rol de protectie, veghind la siguranta casei si a locuitorilor ei.
Doua din principiile arhitecturii taranesti in general sunt adecvarea scopului si integrarea in peisaj. Prima caracteristica se realizeaza prin compartimentarea interioara. Avem aici doua camere, din care una de zi, iar cealalta pentru zestre si musafiri de vaza.
Al doilea principiu este realizat prin culoarea exterioara. Acest albastru este specific satelor de fosti razesi si denota libertate si identitate. Nu trebuie uitata nici latura religioasa, aceasa nuanta sugerand apropierea de „ceruri”.
Aceste elemente arhitecturale se gasesc si in casele boieresti. Numai ca aici lemnul este inlocuit cu piatra tencuita, stalpii de lemn ai pridvorului devin coloane de piatra, scarile devin monumentale iar casa capata proportii direct proportionale cu rangul familiei.
Odata cu aparitia influentei straine, arhitectura moldoveneasca veche este tarata in noroi. De la acest nivel are insa puterea sa ne scoata in cale bijuterii inestimabile.
Ce bine ar fi daca le-am putea incuia in cufarul bunicii !
Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…
Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.
Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele „Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).
Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o „scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.
Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste „Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.
Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea „Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.
Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman „lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:
„Draga mea Liora”…
Vroiam sa vizitez o veche prietena. Nu ne vazusem de mult. Imi era dor de compania ei. M-a primit ca de obicei cu bratele deschise.
Marea.
Nu am ales o statiune, ci un loc retras si plin de farmec. Un loc pe care-l frecventez de cativa ani. Este vorba de rezervatia Grindu Chituc (multumesc Liviu si Manuela). Cu toate ca este un loc protejat, am ales sa campam aici, stiindu-ne iubitori ai naturii. Nu am deranjat deloc ecosistemul si ne-am integrat complet in „lumea celor care nu cuvanta”.
In plus, ai ocazia sa practici scufundarile. Fauna este bogata: pisici de mare, crabi, meduze. In departare am vazut delfini.
Sunt de parere ca Marea trebuie cunoscuta in locuri ca acestea, unde viziunea nu-ti este alterata de „progresele” societatii. Si unde nu poti fi decat tu cu Ea.
Multumesc Irina, Adrian, Radu, Ovidiu, Florin si Viorica. Au fost zile frumoase.
Visam o casuta a tihnei, din cerdacul careia se vad muntii. Si o livada in care suna dulce murmurul albinelor.
Sadoveanu si-a implinit visul. I-am vizitat casa din Falticeni si m-am convins.
Zilele trecute, cu ocazia iesirii la rotitul cocosilor de munte, am avut ocazia sa experimentez una in cele mai rustice mancaruri. O tocana ciobaneasca. Eu i-am zis tocana a la Faraoane, deoarece stana unde am fost „cazati” era exact sub varful cu acelasi nume din Muntii Suhard.
Prepararea tocanei implica un ceaun (multumesc lui Cristi pentru ca l-a carabanit prin toti codrii), si un bucatar de cinste (noi din fericire l-am avut pe Ciprian). Deasemenea, e musai sa aveti un foc bun sub o capra de lemn ciobaneasca.
Prepararea se face in felul urmator:
Se toaca bine o slana afumata si se arunca la topit in ceaun. Se taie o ceapa in felii zbunghite care se calesc in untura reiesita. Se lasa pe foc atat cat sa macelaresti o pulpa de porc de lapte, dupa care se troneaza carnea taiata cubulete si se lasa la prajit. Peste se adauga cartofii taiati cuburi si cateva felii de carnat fumegat, pentru un gust cherchelit.
Se lasa la fiert si in ultimele 3 minute se adauga atata piper si usturoi cat sa scoata o raceala nepoftita.
La servire trebuie neaparat o palinca si neaparat cu margele (multumim Iulian). Deasemenea, fara niste comeseni de cinste, tot ce am scris mai sus e in zadar. Multumesc Liviu si Sergiu.
Iar celor care stau in scaun si citesc aceste randuri, le doresc din suflet o asemenea intoarcere la origini. Traiul intr-o stana este o experienta unica, de neuitat.
Vorba unui clasic in viata: poporul roman s-a nascut pe bata ciobaneasca.
