Categorie: Destinaţii surpriză

  • Satul viu

    Satul viu

    E lung. Dar totusi scurt. Parca ti-ai mai dori sa treci o data prin el. Parca ti-ai dori ca toate satele sa fie la fel. La fel de vechi. Dar totusi parca noi.

    Niciodata nu mi-a parut un sat mai viu decat in acea seara de sambata. Mi-as fi dorit sa fie mai lung, si toate casele sa fie incolonate la sosea. Dar eu sa ma inchin la ele si sa le multumesc pentru prezenta lor prin Bucovina, de multe zeci de ani.

    Maliniul e un sat aparte. Gospodari deosebiti, ei au ales sa nu-si darame casele si sa faca loc unor vile insipide si gri. Si-au pastrat vechile locuinte ca pe niste bijuterii in sipetul bunicii.

    Mi-as fi dorit ca toate satele sa fie la fel. Fara vile fade, inghetate intr-o mlastina fara sfarsit. Doar casutele sa ne zambeasca din gradinile bogate.

    Sate vii.

    Ca Maliniul.

  • Cultura savuroasa

    Pentru cei ce raman in Iasi sambata seara/noaptea, 01/02 august, ii invit la un regal cultural pe strada Lapusneanu.

    Vom vizita Muzeul Unirii, vom admira fotografii ale Iasiului de odinioara si vom asculta recitalul de poezie a lui George Matrici. Epigramele lui Pastorel Teodoreanu vor rasuna in vechea urbe. Colectionarii ne vor imbia cu vetuste exponate. Actorii imbracati in haine de epoca vor evoca vremurile de odinioara. „Bataia cu flori” din perioada interbelica va fi reinviata si noi vom fi partasi traditiei. Recitalurile de vioara si proiectiile de fotografie ne vor umple seara de cultura si savoare.

    Ne intalnim in fata Hotelului Traian la ora 18:30 fix. Va rog probaluiti-va prezenta pe mircea@giosan.ro

    Va astept cu drag!

  • Pavilionul

    Sta ca un batran in poarta, sprijinindu-se in toiag si asteptand oaspetii care nu se mai arata. Nu poate sa inteleaga graba lumii din ziua de azi. Si-ar fi dorit ca cineva sa se opreasca si sa-l ascute povestind despre acest hotar.

    Cum la 6 mai 1809, in satul Cornu Luncii s-a infiintat in aceasta ghereta al doilea oficiu vamal al Bucovinei. Primul a fost cel de la Bunesti.
    Cum a pazit mai bine de 100 de ani pe romani de romani. Cum oamenii iesiti din ea intorceau din drum cu gesturi dsperate pe cei ce vroiau sa-si vanda marfa. Cum cei suspecti erau cercuiti si trimisi in Zarca, la Suceava.
    Sau cand imparatul Franz Josef, mare duce al Bucovinei, viziteaza aceste locuri, uitandu-se cu pofta peste dealuri si intreband: „Cine ne-a oprit aici?”. Raspunsul a fost: „Niste pamanteni cu caciuli mari, cai iuti si buzdugane agere”

    Dar s-a razbunat. In noiembrie 1918, trupele romane au trecut pe aici si au eliberat primul sat din dulcea Bucovina. Au impins catanele imparatesti pana dincolo de Tara Morosenilor.

    La 28 noiembrie, fruntasii satului isi puneau talpicele la sanii si porneau spre Cernauti, unde puneau umarul la Unirea cu tara. Altii coborau slanina din pod si se pregateau de drum lung. Plecau la ungureni, in Alba Iulia, sa racneasca unirea cu Regatul.

    Timpul a trecut. Casuta noastra a infruntat anii si se arata acum cu fruntea sus. Schiteaza gesturi duioase si ne pofteste pragul, spre Muzeu. Vrea sa ne povesteasa istoria ei.

    Cu imparati, catane, armate…

  • Don Quijote de Chitcani

    Don Quijote de Chitcani

    Ca o zbatere de ochi. Supus intre colnice invelitoare, incearca sa iasa in stralucire. Conturul dimprejur nu-l ajuta. Parca incearca sa-l cufunde in tacere. Unul din primele testimonii ingineresti din Moldova moderna ne asteapta la marginea drumului, doar-doar s-o indura cineva sa-i mai calce pragul.

    Este Podul Doamnei, una din dovezile politicii duse de Mihai Sturza, domnul Moldovei. Acesta a incercat sa stranga localitatile intr-o retea de sleahuri care sa insufleteasca economia tarii, deja inviorata de Regulementele Organice.

    Ridicat in 1841 pe calea ce lega Moldova de astazi de Basarabia, se arata astazi langa drumul Vaslui – Barlad, in comuna Chitcani. Ca un Don Quijote chibzuit, incearca sa ne demonstreze ca este inca in putere.

    Marturie in timp stau cele doua inscriptii de la mijlocul tronsonului, in romana (caracere chilirice),

    si latina

    „Acest pod este construit din porunca Domnului Mihai Sturza Domn Tarii Moldovei in al VIII an al domniei sale si savarsindu-se sau deschis pentru ctitori in 8 Noem. 1841.”

    Denumirea de Podul Doamnei isi are geneza in desele drumuri ale Doamnei Sturza catre mosiile din Donduseni, in partea de rasarit a Moldovei.

    Deasupra acestor inscrieri nu putea sa lipseasca stema cu bourul moldovenesc, semn al apartenentei domeniului domnesc.

    Exponent al iluminismului francez, Mihai Sturza a fost cel care a pus bazele Academiei Mihailene (1835 – prima universitate din principate) si a Institutului de Arte si Mestesuguri (1835). A reusit astfel sa alinieze Moldova la valorile timpului, dupa o perioada de intense framantari si regrese.

    Constructia este moderna pentru acea vreme: blocuri de piatra fetuite legate cu mortar de var, cu cinci deschideri in arc pe o lungime de 30 de metri. Lungimea este remarcabila pentru acea vreme, tinand cont de posibilitatile tehnice si financiare ale epocii. Fata de podurile mai vechi (Zlodica, Cantalaresti, Carjoaia) se deosebeste prin dimensiunea mai mare, stilul aprofundat si detaliile mai rafinate. Influenta franceza este categorica.

    La piciorul dinspre vest am descoperit o piatra masiva, sculptata in forma de scut heraldic, deasupra careia se mai poate observa emblema moldovei.

    Chiar daca urmele sunt sterse, bourul inca mai rasufla.

  • Foisorul cu Soare

    Foisorul cu Soare

    Ca domeniu aparte al culturii romane, arhitectura populara ocupa un loc aparte in cunoasterea civilizatiei moldovenesti si nu numai.

    Casa de mai jos, localizata in satul Cotic din Judetul Vaslui, reprezinta un model al arhitecturii moldovenesti de campie.

    Rareori inalte, doar cu un singur cat, constructiile aveau aproape intotdeauna o prispa in fata. Deasemenea, un alt element definitoriu ar fi foisorul de la intrarea principala, care ia uneori numai forma unei platforme suprainaltate. Decorul casei este mai degraba pragmatic, lipsind elementele ornamentale. Doar „soarele” troneaza deasupra scarilor, element ce sugereaza lumina si deschidere. In Tara de Sus soarele este inlocuit de „ochiul neadormit” ce ia conturul unei guri de aerisire a podului, in forma migdalata. Acesta are rol de protectie, veghind la siguranta casei si a locuitorilor ei.

    Doua din principiile arhitecturii taranesti in general sunt adecvarea scopului si integrarea in peisaj. Prima caracteristica se realizeaza prin compartimentarea interioara. Avem aici doua camere, din care una de zi, iar cealalta pentru zestre si musafiri de vaza.
    Al doilea principiu este realizat prin culoarea exterioara. Acest albastru este specific satelor de fosti razesi si denota libertate si identitate. Nu trebuie uitata nici latura religioasa, aceasa nuanta sugerand apropierea de „ceruri”.

    Aceste elemente arhitecturale se gasesc si in casele boieresti. Numai ca aici lemnul este inlocuit cu piatra tencuita, stalpii de lemn ai pridvorului devin coloane de piatra, scarile devin monumentale iar casa capata proportii direct proportionale cu rangul familiei.

    Odata cu aparitia influentei straine, arhitectura moldoveneasca veche este tarata in noroi. De la acest nivel are insa puterea sa ne scoata in cale bijuterii inestimabile.

    Ce bine ar fi daca le-am putea incuia in cufarul bunicii !

  • Ce pazeste Capcaunul

    Ce pazeste Capcaunul

    Un zid de piatra in plin camp ma insotea si imi facea cu ochiul. Fix pe linia orizontului. Alaturi lunca unduiasa a Siretului formeaza o linie imaginara care separa parca doua lumi. Sentimentul se acutizeaza cand imi aduc aminte istoria tintirimului de peste zid…

    Este cimititul evreiesc din Lespezi, unul din cele mai spectaculoase locuri de veci pe care le stiu. Este situat pe faleza Siretului, care pare un capcaun urias care vegheaza pe cei disparuti. Spectacolul este intregit de turla Probotei, care se profileaza in ceturile de peste rau ca un far intr-o mare calda si misterioasa.

    Fata de alte locuri de veci iudaice, acesta este relativ nou. Isi incepe istoria dupa razmerita de la 1821. Ionita Sandu Sturza, Domnitorul Moldovei emite un hrisov prin care da drepturi evreilor sa intemeieze langa Pascani o comunitate cu numele „Lespedi”. Lunca era de fapt locuita, fiind punctul de intalnire intre negustorii de cereale din zona campiei (Iasi/Cotnari) si zona de munte (Suceava/Neamt).

    Tot evreii au intemeiat in sat, inaintea reformelor scolare ale lui Cuza, o „scoala primara de baieti”, fiind una din primele scoli satesti din zona.

    Treptat, localitatea se dezvolta, ajungand in perioada interbelica sediul Plasei Lespezi din Judetul Baia (capitala fiind la Falticeni). Se construieste „Podul Principesa Maria” peste Siret, in sistem Anghel Saligny (arcade din fier forjat si nituit) ale carui ruine se pot vedea si astazi, ca niste degete neputincioase care incearca sa pieptene raul.

    Nisipul Siretului, resursa importanta in acele vremuri datorita continutului ridicat de cuart, este factorul principal in intemeierea „Fabricii de Sticlărie Lespedi”. Turnul fabricii, inalt de 55 metri era vizibil inclusiv din Pascani. Daramat dupa razboi, ramane in memoria localnilor un Praslea menit sa pazeasca satul de Capcaunul cel unduios.

    Singurele marturii aproape intacte ale acelor vremuri raman „lespezile” mormintelor, ale caror mesaje scrise in piatra vor sa traiasca vremuri imemoriabile:

    „Draga mea Liora”…

  • Remember…

    Remember…

    Vroiam sa vizitez o veche prietena. Nu ne vazusem de mult. Imi era dor de compania ei. M-a primit ca de obicei cu bratele deschise.

    Marea.

    Nu am ales o statiune, ci un loc retras si plin de farmec. Un loc pe care-l frecventez de cativa ani. Este vorba de rezervatia Grindu Chituc (multumesc Liviu si Manuela). Cu toate ca este un loc protejat, am ales sa campam aici, stiindu-ne iubitori ai naturii. Nu am deranjat deloc ecosistemul si ne-am integrat complet in „lumea celor care nu cuvanta”.

    In plus, ai ocazia sa practici scufundarile. Fauna este bogata: pisici de mare, crabi, meduze.  In departare am vazut delfini.

    Sunt de parere ca Marea trebuie cunoscuta in locuri ca acestea, unde viziunea nu-ti este alterata de „progresele” societatii. Si unde nu poti fi decat tu cu Ea.

    Multumesc Irina, Adrian,  Radu, Ovidiu, Florin si Viorica. Au fost zile frumoase.